Ministrul ucrainean de externe Vadim Pristaiko a declarat luni presei că Ucraina va insista, cu ocazia vizitei unui ministru iranian la Kiev, să primească cutiile negre ale avionului Ukraine International Airlines doborât pe 8 ianuarie lângă Teheran, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Pristaiko a afirmat că Ucraina îi va comunica ministrului iranian al drumurilor şi dezvoltării urbane, Mohammad Eslami, că trimiterea cutiilor negre ar dovedi că Teheranul doreşte o anchetă nepărtinitoare a catastrofei cursei PS752, în care au fost ucişi toţi cei 176 de pasageri şi membri ai echipajului.
Duminică, Iranul anunţase că încearcă să analizeze cutiile negre ale aeronavei ucrainene doborâte de rachete iraniene şi a dezminţit informaţiile potrivit cărora ar intenţiona să le predea Ucrainei.
Kievul insistă să primească cutiile negre ale aeronavei ucrainene doborâte în Iran
București
9°C
Articole Similare

6
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
6

170
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
170

536
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
536

15
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
15

630
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
630

24
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
24

86
'Facem mulți bani': Trump laudă creșterea prețului petrolului, provocând furia senatorilor
86

703
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
703

2.963
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
2.963

5.341
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
5.341

170
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
170

6.957
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
6.957

3.054
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
3.054
















Comentează