Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că ideea compensării preţului la carburant a fost agreată în primul rând de PNL şi de premier, ceilalţi membri ai coaliţiei au fost solidari cu ea şi mecanismele de aplicare a deciziei urmează a fi stabilite.
"Au fost mai multe variante pe masa coaliţiei săptămâna trecută şi acum două săptămâni şi, până acum, această idee a fost asumată, agreată, în primul rând de PNL şi de premier şi suntem solidari, că aşa funcţionează o coaliţie. Mecanismele de aplicare a acestei decizii vor fi stabilite de Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi Ministerul de Finanţe, dar nu vom umbla, până la urmă, la taxe şi la accize, la TVA şi la accize, ci va fi o compensare din bugetul statului pentru cei care vor aplica această reducere", a declarat Kelemen Hunor, la Digi 24, potrivit Agerpres.
El consideră că "marea majoritate a traderilor vor aplica această compensare", în contextul în care au fost discuţii cu reprezentanţii OMV şi Rompetrol.
Vicepremierul a spus că impactul bugetar va fi de până la 800-900 milioane lei pentru trei luni şi mecanismele de compensare vor fi cuprinse în actul normativ.
"Acest lucru înseamnă, deocamdată, pentru trei luni de zile, nu sunt convins că aşa va rămâne, dar este o primă perioadă pentru trei luni de zile. Pe de o parte. Pe de altă parte, vedem, efortul bugetar va fi de 800-900 până la un miliard de lei pentru trei luni. (...) În acest moment, într-adevăr, atât am putut asuma de la bugetul de stat, pentru trei luni de zile, dar eu recunosc că au fost mai multe variante de lucru pe masa coaliţiei", a afirmat Kelemen.
Preşedintele UDMR a explicat că în Ungaria a putut fi plafonat preţul carburanţilor întrucât statul maghiar este acţionar majoritar la MOL, care deţine aproximativ 80% din industria petrolieră şi autorităţile din ţara vecină au redus marja de profit, de unde s-a putut plafona preţul, posibilitate pe care statul român nu o are, întrucât nu deţine majoritatea în companiile petroliere.
'Noi, aici, trebuie să mai spunem un lucru, fiindcă toată lumea spune cum au făcut ungurii, cum au făcut alţii: noi am făcut o mare prostie, acum foarte mulţi ani şi trebuie să spunem acest lucru. Statul român nu mai controlează aproape nimic din ceea ce înseamnă industria de petrol, rafinăriile nu sunt în proprietatea statului. (...) Şi, uite, acum se demonstrează că greşelile vechi au o umbră lungă, umbra lungă care vine până în 2022. Sigur, atunci noi am mers pe ideea că, domnule, totul trebuie să dai la privat. Nu prea ai dat la privat, că OMV-ul cât de mult e privat, e altă discuţie, dar statul român a scăpat din mână tot ce înseamnă control pe acest sector şi nu numai. În zona de energie, această perioadă demonstrează că e bine să ai pârghiile de control, dincolo de Autoritatea de reglementare, care are nişte posibilităţi, dar destul de limitate. Şi, în acest moment, noi nu putem să mergem pe varianta de a umbla la varianta de profit, fiindcă nu deţinem noi majoritatea în aceste companii", a explicat vicepremierul.
Întrebat dacă se poate reglementa prin lege o limitare a profitului, Kelemen a răspuns că ar fi posibil, la un moment dat, dar atunci s-ar ajunge la o intervenţie "brutală" pe piaţă.
"Vă spun, au fost mai multe variante, inclusiv să înjumătăţim TVA-ul şi să reducem accizele, care e o chestiune mult mai dificilă în acest moment şi atunci să avem un preţ, într-un fel, plafonat. Dar asta ar fi însemnat un impact bugetar mult mai mare. Cine ce părere a avut în coaliţie chiar nu contează. Fiindcă au fost discuţii ample, pe alocuri destul de aprinse, dar în acest moment asta a fost decizia şi această decizie o vom aplica", a mai spus Kelemen.
Kelemen Hunor, despre cei 50 de bani compensație la carburanți: A fost asumată de PNL, noi suntem solidari, că așa funcționează o coaliție
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

311
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
311

557
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
557

27
Ilie Bolojan de Ziua Maghiarilor: Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre. Forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare
27

2.098
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
2.098

5.523
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
5.523

1.084
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.084

8.115
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
8.115

78
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
78

703
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
703

1.951
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.951

92
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
92

5.174
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.174

4.475
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
4.475
















Comentează