Înotătoarea americană Katie Ledecky a cucerit a 17-a medalie de aur din cariera sa la Campionatele Mondiale de nataţie, după ce s-a impus în proba feminină de 1.500 m liber, desfăşurată luni la Budapesta.
Neînvinsă pe această distanţă de zece ani, Ledecky a câştigat finala cu timpul de 15 min 30 sec 15/100, având un avans de aproape 25 de metri faţă de ocupanta locului secund, compatrioata sa Katie Grimes. Pe poziţia a treia s-a clasat australianca Lani Pallister.
Ledecky (25 ani) a obţinut trei titluri mondiale consecutive în această probă, înainte de a fi constrânsă să renunţe la finala precedentelor Campionate Mondiale, desfăşurate în 2019 la Gwangju (Coreea de Sud), din cauza unei maladii.
Ea a reuşit apoi să revină şi să cucerească aurul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din vara anului trecut.
La 100 m spate masculin, victoria a revenit italianului Thomas Ceccon, care a stabilit cu această ocazie şi un nou record mondial, cu timpul de 51 sec 60/100.
Românul Robert Glinţă a ocupat poziţia a opta, în 53 sec 63/100.
Ceccon (21 ani), clasat pe locul al patrulea la JO 2020, a îmbunătăţit astfel cu un sfert de secundă precedentul record al lumii, deţinut de americanul Ryan Murphy de la Olimpiada de la Rio, din 2016. Murphy s-a mulţumit de această dată cu medalia de argint, în tip ce compatriotul său Hunter Armstrong a intrat în posesia bronzului.
Acesta este primul record mondial doborât la Duna Arena din capitala Ungariei, după trei zile de competiţie.
Tot luni, tânărul înotător român David Popovici (17 ani) a câştigat aurul la 200 m liber masculin, aducând ţării noastre prima medalie la aceste Campionate Mondiale.
Popovici a fost cronometrat în 1 min 43 sec 21/100, stabilind cu această ocazie un nou record mondial de juniori, precum şi a patra performanţă mondială din istorie pe această distanţă.
Înaintea sa, doar germanul Paul Bidermann, deţinătorul recordului mondial (1 min 40 sec 00/100), stabilit în 2009 cu ajutorul unui combinezon de poliuretan, interzise ulterior de FINA, americanul Michael Phelps (1:42.96) şi francezul Yannick Agnel (1:43.14) au fost mai rapizi decât David Popovici pe pe această distanţă.
Iată medaliaţii finalelor disputate luni la Budapesta:
MASCULIN
200 m liber
1. David Popovici (România) 1:43.21
2. Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) 1:44.47
3. Tom Dean (Marea Britanie) 1:44.98
...
100 m spate
1. Thomas Ceccon (Italia) 51.60 (record mondial)
2. Ryan Murphy (SUA) 51.97
3. Hunter Armstrong (SUA) 51.98
...
8. Robert Glinţă (România) 53.63
FEMININ
1.500 m liber
1. Katie Ledecky (SUA) 15:30.15
2. Katie Grimes (SUA) 15:44.89
3. Lani Pallister (Australia) 15:48.96
...
100 m spate
1. Regan Smith (SUA) 58.22
2. Kylie Masse (Canada) 58.40
3. Claire Curzan (SUA) 58.67
....
100 m bras
1. Benedetta Pilato (Italia) 1:05.93
2. Anna Elendt (Germania) 1:05.98
3. Ruta Meilutyte (Lituania) 1:06.02
Katie Ledecky a cucerit a 17-a medalie de aur la Campionatele Mondiale de înot
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

26
Federaţia Turcă de Fotbal anunţă momente de reculegere, aproape o săptămână, pentru Mircea Lucescu
26

37
Mesajul lui Tudor Chirilă după moartea lui Mircea Lucescu
37

51
Antonio Conte se autopropune pentru postul de selecționer al Italiei
51

140
Rică Răducanu, mesaj emoționant după moartea lui Mircea Lucescu
140

118
FRF a anunțat programul pentru omagiul lui Mircea Lucescu la Arena Naţională
118

270
Mesajul lui Andrea Pirlo după moartea lui Mircea Lucescu
270

60
Record pentru Max Dowman la victoria lui Arsenal
60

168
Nadia Comăneci, mesaj de omagiu pentru Mircea Lucescu
168

11.809
Programul funeraliilor pentru Mircea Lucescu: Unde va fi înmormântat fostul mare antrenor. Trupul va fi depus la Arena Națională pentru ca fanii să-și poată lua la revedere
11.809

227
Ce a declarat antrenorul echipei Arsenal, Mikel Arteta, după victoria lui Arsenal în sferturile Ligii Campionilor
227

996
'Generația de Suflet', mesaje emoționante după moartea lui Mircea Lucescu: 'Un caracter, un lider, o legendă a fotbalului! Drum lin, Domn Profesor!'
996

246
Ioan Andone: 'Cred că fotbalul l-a omorât pe Mircea Lucescu'
246

487
Diego Simeone, dezvăluiri după ce a aflat că Mircea Lucescu a murit. Argentinianul avea o relație apropiată cu fostul său antrenor
487
















Comentează