Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, va propune UE ridicarea sancţiunilor impuse preşedintei interimare a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunţat înalta oficialitate europeană luni, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE).
''Constatăm din partea autorităţilor venezuelene anumite progrese ce privesc şi Europa, de exemplu eliberarea deţinuţilor politici europeni'', a spus Kaja Kallas în conferinţa de presă de la finalul CAE.
Totuşi, ea a precizat că este prematur de spus dacă există un acord al tuturor celor 27 de ţări membre ale UE pe acest subiect. Pentru ridicarea acestor sancţiuni este nevoie de unanimitate din partea statelor membre.
În urmă cu trei zile, Spania a declarat, prin vocea ministrului de externe Jose Manuel Albares, că va solicita Uniunii Europene să ridice sancţiunile impuse preşedintei interimare a Venezuelei, după adoptarea unei legi a amnistiei ce merge ''în direcţia bună''.
El a calificat legea amnistiei votată joi de Adunarea Naţională (parlamentul) din Venezuela drept o ''veste foarte bună''. ''Sancţiunile nu sunt niciodată un scop în sine; ele constituie un mijloc de a atinge obiective, un mijloc de a favoriza un dialog larg, paşnic şi democratic în Venezuela. Dacă există fapte în acest sens, UE trebuie să acţioneze în consecinţă'', a spus şeful diplomaţiei spaniole.
În 2017, Uniunea Europeană a impus o serie de sancţiuni contra guvernului de la Caracas, printre care un embargou asupra armelor şi o interdicţie asupra echipamentelor de supraveghere, în urma unor alegeri regionale despre care Bruxellesul a afirmat că au fost marcate de nereguli.
Un an mai târziu, UE a impus sancţiuni economice asupra a 11 oficialităţi venezuelene, inclusiv Delcy Rodriguez, pe atunci vicepreşedintă a lui Nicolas Maduro, afirmând că sunt vinovate pentru încălcări ale drepturilor omului, subminarea democraţiei şi a statului de drept. De atunci, accesul lui Delcy Rodriguez pe teritoriul UE este interzis şi ca urmare a rolului său în alegerile prezidenţiale din 2018 organizate în Venezuela, ce i-au permis lui Maduro să obţină al doilea mandat de preşedinte.





























Comentează