Curtea de Apel din Londra a anulat luni o hotărâre judecătorească prin care liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, a fost recunoscut drept singurul reprezentant legitim care poate da dispoziţii privind cele circa 30 de tone de aur ale Băncii Centrale a Venezuelei (BCV) depuse la Banca Angliei, potrivit AFP notează Agerpres.
Considerând că guvernul britanic, în pofida recunoaşterii politice a lui Guaido ca ''preşedinte interimar al Venezuelei'', continuă să recunoască ''de facto'' administraţia lui Nicolas Maduro, preşedintele aflat în continuare la putere, Curtea de Apel britanică a anulat verdictul dat în luna iulie de Tribunalul Comercial din Londra şi a cerut o investigaţie aprofundată pentru a se determina care dintre cei doi politicieni are legitimitatea să dispună de fondurile Venezuelei.
Avocatul Băncii Centrale a Venezuelei (BCV), Sarosh Zaiwalla, şi-a manifestat bucuria faţă de decizia justiţiei britanice, apreciind că primul verdict condusese la ''o situaţie total nerealistă'' în care ''accesul la circa două miliarde de euro în aur era oferit unui grup de indivizi care trăiesc în afara Venzeuelei şi despre care Curtea Constituţională a Venezuelei a statuat deja că nu au autoritate legală''.
Reprezentanta lui Juan Guaido la Londra, Vanessa Neumann, care calificase precedenta decizie a justiţiei britanice drept o ''victorie a poporului'', nu a comentat deocamdată noul verdict.
Tribunalul Comercial din Londra şi-a fundamentat decizia prin declaraţia din februarie 2019 a MAE britanic, care-l recunoştea pe Juan Guaido drept ''preşedinte interimar''. Însă Curtea de Apel a considerat insuficientă această declaraţie, apreciind că, în virtutea relaţiilor diplomatice cu Nicolas Maduro, Londra îl recunoaşte pe acesta.
După declaraţia MAE britanic din 2019, Banca Angliei a respins sistematic cererile guvernului de la Caracas de a-i preda o parte din rezervele venezuelene de aur pentru a putea finanţa măsurile împotriva epidemiei de COVID-19, astfel că Banca Centrală a Venezuelei (BCV) a decis să se adreseze justiţiei.
Pentru a-şi demonstra buna credinţă în faţa acuzaţiilor de deturnare de fonduri formulate de echipa lui Guaido, BCV a propus ca aurul să fie transferat direct Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care acceptase această formulă.
Justiţia britanică anulează o decizie favorabilă lui Guaido privind aurul venezuelean
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

173
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
173

18
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
18

210
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
210

241
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
241

1.999
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.999

1.073
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.073

1.319
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.319

1.344
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.344

620
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
620

1.596
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.596

99
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
99

3.579
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.579

4.226
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.226

















Comentează