O curte de Apel din Rio de Janeiro a ordonat miercuri trimiterea din nou după gratii a fostului preşedinte brazilian Michel Temer, pus sub acuzare pentru corupţie, relatează AFP potrivit Agerpres.
Această decizie este "executorie imediat", a precizat pentru AFP un consilier al Curţii de Apel, care a infirmat o decizie de punere în libertate a fostului preşedinte emisă de un judecător de primă instanţă la 25 martie.
Michel Temer, preşedinte al Braziliei între 2016 şi 2018, este suspectat de justiţie că se află în fruntea unei "organizaţii criminale" care a deturnat sute de milioane de euro şi a petrecut în închisoare patru zile la sfârşitul lui martie.
Împreună cu ex-preşedintele au mai fost arestate la acea dată şapte persoane, printre care fostul ministru al minelor şi energiei, Moreira Franco, un alt membru influent al PMDB, partidul de centru dreapta al lui Temer care a făcut jocurile în parlament timp de decenii
Justiţia braziliană ordonă trimiterea din nou în arest a fostului preşedinte Michel Temer
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

16
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
16

135
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
135

172
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
172

450
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
450

20
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
20

296
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
296

293
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
293

2.241
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.241

1.138
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.138

1.375
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.375

1.480
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.480

621
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
621

1.634
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.634

















Comentează