Jurnaliștii străini au reacționat după ce au aflat că Louis Munteanu a jucat în tricoul celor de la FCSB

Autor: Anca Flondor

Publicat: 26-12-2025 18:42

Article thumbnail

Sursă foto: sport.ro

Louis Munteanu a participat la un meci organizat în Vaslui, orașul său natal. Atacantul CFR-ului a jucat în tricoul celor de la FCSB, iar reacțiile nu au întârziat să apară.

Primul care a comentat a fost Ioan Varga, patronul grupării din Gruia.

”E deplasat, lipsit de creier. Nu știu la ce s-a gândit și cine i-a zis că e o idee bună. Nu mi-a picat deloc bine, sunt supărat”, a spus omul de afaceri.

Jurnaliștii scoțieni de la Daily Record au preluat și ei știrea și spun că Munteanu se va despărții în curând de clujeni. Destinația nu va fi însă Celtic, cum s-a speculat în ultima vreme.

”Atacantul, care le-a atras atenția celor de la Celtic, a apărut la un eveniment caritabil din România purtând tricoul rivalei FCSB. (...) Pare să se îndrepte încet-încet spre plecare, dar președintele Iuliu Mureșan insistă că nu va ajunge la Celtic”, a notat sursa menționată anterior.

Gigi Becal, încântat de gestul atacantului

Gigi Becali a fost bucuros când a aflat ce a făcut Munteanu și anunță că se gândește, din nou, la un posibil transfer. Șeful de la FCSB l-a dorit și în trecut, dar fotbalistul a ales să joace pentru CFR Cluj.

"Eu nu am mai vorbit cu Louis Munteanu. El și-a pus tricoul? A, păi, dacă el l-a pus la inițiativa lui... Înseamnă că iubește FCSB-ul și este posibil orice. Acum da, chiar mă gândesc mai mult să îl iau. Se schimbă situația", a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.

“Putea să apară şi în tricoul Sportului Studenţesc. La FCSB sigur nu ajunge. Deloc! Povestea cu FCSB s-a încheiat. A fost la un moment dat, dar acum avem alte piste din afară. Pentru mine nu are nicio semnificaţie gestul lui. Nu are nicio legătură cu nimic. Avem ceva oferte de afară”, a răspuns însă președintele Iuliu Mureşan.

Louis Munteanu se pare că vrea să plece de la clujeni, dar Varga dorea 18 milioane de euro, plus 20% dintr-un viitor transfer. Acum însă suma ar fi scăzut mult. Francezii spun că CFR Cluj s-ar mulțumi cu 4 milioane de euro.

Până acum, Rennes, Nantes și Valencia au cerut amănunte despre fotbalist.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri