Eurodeputaţii au propus joi o serie de măsuri pentru a contracara ameninţarea reprezentată de acţiunile strategice împotriva mobilizării publice (SLAPP) pentru jurnalişti, ONG-uri şi societatea civilă din Europa.
SLAPP sunt acţiuni în justiţie lipsite de valoare, bazate pe afirmaţii exagerate şi adesea abuzive, menite să intimideze, să discrediteze profesional şi să îi hărţuiască pe cei vizaţi, obiectivul final fiind şantajarea şi reducerea la tăcere a acestora, informează Parlamentul European într-un comunicat.
Eurodeputaţii se tem de efectul acestor procese asupra valorilor europene, a pieţei interne şi a sistemului de justiţie al UE. Textul, adoptat cu 444 de voturi pentru, 48 împotrivă şi 75 de abţineri, evidenţiază dezechilibrul frecvent de putere şi de resurse între reclamanţi şi pârâţi, ceea ce subminează dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, eurodeputaţii sunt foarte îngrijoraţi de cazurile în care SLAPP sunt finanţate din bugetele de stat, precum şi de utilizarea lor în combinaţie cu alte măsuri ale statului împotriva canalelor mass-media independente, a jurnalismului independent şi a societăţii civile.
PE îşi exprimă regretul că niciun stat membru nu a adoptat până în prezent o legislaţie specifică împotriva SLAPP şi invită Comisia Europeană să prezinte un pachet de măsuri, inclusiv legislative.
Potrivit eurodeputaţilor, acestea ar trebui să includă o directivă a UE împotriva SLAPP, care să stabilească standarde minime, menite să protejeze victimele şi, în acelaşi timp, să prevină şi să sancţioneze utilizarea abuzivă a măsurilor anti-SLAPP.
De asemenea, PE solicită un cadru juridic ambiţios în viitoarea Lege privind libertatea mass-mediei.
Textul mai cere prevenirea "turismului de calomnie" şi a "alegerii unei instanţe mai favorabile" - în cazul în care reclamanţii aleg să îşi depună acţiunile în cea mai favorabilă jurisdicţie - prin norme uniforme şi previzibile privind defăimarea, precum şi prin stabilirea faptului că instanţele din locul de reşedinţă al pârâtului ar trebui să soluţioneze cauzele.
În acelaşi timp, raportul apreciază că sunt necesare norme privind respingerea anticipată de către instanţe, astfel încât procesele abuzive să poată fi oprite rapid, pe baza unor criterii obiective, şi ca reclamantul să fie sancţionat în cazul în care nu reuşeşte să justifice că acţiunea sa nu este abuzivă.
Nu în ultimul rând, eurodeputaţii cer garanţii împotriva acţiunilor SLAPP combinate, adică împotriva celor care combină acuzaţiile de răspundere penală cu cele de răspundere civilă, precum şi măsuri care să garanteze că defăimarea nu poate fi utilizată în cazul SLAP.
Un fond al UE pentru sprijinirea victimelor SLAPP şi a familiilor acestora, precum şi pentru formarea adecvată a judecătorilor şi avocaţilor, este de asemenea necesar, potrivit eurodeputaţilor.
"Este de datoria noastră să protejăm jurnaliştii, ONG-urile şi organizaţiile societăţii civile care raportează cu privire la chestiuni de interes public. Instanţele noastre nu ar trebui să fie niciodată un loc de joacă pentru persoane, întreprinderi sau politicieni bogaţi şi puternici, şi nici nu ar trebui să fie supraîncărcate sau abuzate în scopuri personale", a declarat co-raportorul Tiemo Wolken, din grupul S&D, citat în comunicat.
"Acest raport transpartinic, susţinut de mai multe comisii parlamentare, marchează un moment decisiv pentru jurnalism în lupta împotriva proceselor abuzive. Nu putem abuza de sistemele noastre de justiţie - acesta este mesajul pe care l-am transmis astăzi cu votul nostru ferm", a spus la rândul ei co-raportoarea Roberta Metsola (PPE).
Comisia Europeană a lansat pe 4 octombrie o consultare publică pentru a contribui la o viitoare iniţiativă de combatere a proceselor abuzive intentate împotriva jurnaliştilor şi a apărătorilor drepturilor omului. Se preconizează că, în 2022, executivul UE va prezenta o Lege europeană privind libertatea mass-mediei, menită să protejeze independenţa şi pluralismul mass-mediei.
Jurnaliștii și ONG-urile primesc ajutor de la Parlamentul European: STOP acțiunilor de șicanare în justiție (SLAPP)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

3.996
'Situația este extrem de îngrijorătoare': UE va avea propria aplicație de verificare a vârstei
3.996

2.883
Înfrângerea lui Viktor Orbán schimbă jocul în UE: Cine ar putea fi următorul obstrucționist șef al Europei? (POLITICO)
2.883

134
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
134

1.785
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
1.785

274
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
274

2.707
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
2.707

154
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
154

3.679
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
3.679

2.762
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.762

338
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
338

3.624
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.624

43.710
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
43.710

5.674
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.674
















Comentează