Un tribunal din autoproclamata Republică a Ciprului de Nord (RTCN, recunoscută doar de Ankara) a achitat joi doi jurnalişti care riscau pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru ''insultă'' la adresa preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, din cauza publicării unei caricaturi, relatează AFP potrivit Agerpres.
Hotărârea instanţei a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent în sala de audieri şi cu ovaţii când cei doi jurnalişti au ieşit liberi, potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului.
Sener Levent, redactor-şef al cotidianului cipriot-turc Afrika şi candidat la alegerile europene din 26 mai, precum şi Ali Osman Tabak, jurnalist la aceeaşi publicaţie, erau judecaţi pentru defăimare şi ''insultă împotriva unui lider străin'', în acest caz preşedintele Erdogan.
Procurorul le-a reproşat că au reprodus în cotidianul lor un desen care arată o statuie greacă urinând pe şeful statului turc.
Desenul, publicat iniţial de către internauţi pe reţelele sociale cu ocazia unei deplasări a lui Erdogan în Grecia în 2017, a fost reprodus în cotidianul Afrika însoţit de comentariul ''Văzut prin ochii grecilor''.
Publicarea acestui desen ''nu constituie o insultă'', a conchis judecătorul Inan Cenkay în cursul citirii hotărârii într-o sală plină la tribunalul din Nicosia-Nord, estimând că ziarul Afrika a sugerat astfel sentimentul unora dintre greci după întâlnirile dintre liderii turci şi greci. El a reamintit numeroasele decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care îi achită pe jurnaliştii care au insultat lideri politici cu titlul de libertate de expresie.
''Asociaţia Reporteri fără Frontiere consideră această decizie drept un indiciu încurajator pentru libertatea de expresie'', a declarat pentru AFP Pauline Ades-Mevel, responsabilă pentru Uniunea Europeană în cadrul organizaţiei cu apărarea libertăţii presei.
''Erdogan a pierdut şi noi am câştigat'', a declarat pentru AFP, la ieşirea de la audieri, Sener Levent, un critic fervent al preşedintelui turc. ''Turcia nu poate să-i facă Ciprului ceea ce face la ea acasă'', a adăugat el. Este vorba de ''un pas pentru a pune capăt ocupaţiei trăite de ciprioţii-turci'', a adăugat el.
Ankara a intervenit militar în 1974 în Cipru ca reacţie la o tentativă de lovitură de stat întreprinsă de către ciprioţii-greci care voiau unirea insulei cu Grecia, împotriva voinţei ciprioţilor-turci.
Turcia menţine de atunci în nordul insulei peste 30.000 de soldaţi, ceea ce reprezintă o ocupaţie, potrivit comunităţii internaţionale. A fost proclamată şi o Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), care nu este recunoscută pe plan internaţional. Ea aplică totuşi legi distincte faţă de Turcia.
Republica Cipru, membră a Uniunii Europene şi recunoscută pe plan internaţional, nu îşi exercită autoritatea decât în sudul insulei, unde trăiesc ciprioţii-greci.
Jurnaliştii ciprioţi-turci, acuzaţi de 'insultă' la adresa lui Erdogan, au fost achitaţi
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

63
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
63

20
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
20

24
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
24

910
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
910

130
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
130

2.153
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.153

35
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
35

2.023
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.023

178
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
178

2.312
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.312

104
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
104

2.035
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
2.035

1.208
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.208
















Comentează