Junta din Myanmar a executat patru prizonieri, printre care un fost deputat din partidul fostei lidere birmane Aung San Suu Kyi, a informat luni presa de stat, în contextul în care pedeapsa cu moartea nu a mai fost practicată de zeci de ani, transmite AFP.
Condamnaţii, printre care un militant activ pro-democraţie, au fost acuzaţi de "acte de teroare brutale şi inumane", conform Global New Light of Myanmar, informează Agerpres.
Potrivit jurnalului oficial, execuţiile au urmat "procedurile din închisoare", fără a se preciza cum şi când au fost realizate.
De la lovitura militară din 1 februarie 2021, Myanmar a condamnat la pedeapsa cu moartea zeci de opozanţi ai juntei.
Phyo Zeya Thaw, fost deputat al partidului Liga Naţională pentru Democraţie condus de Aung San Suu Kyi, a fost arestat în noiembrie şi condamnat la moarte în ianuarie pentru încălcarea legii antiterorism.
Ceilalţi doi prizonieri executaţi sunt doi bărbaţi acuzaţi că au ucis o femeie pe care o bănuiau că ar fi informator al juntei.
Armata la putere continuă o represiune sângeroasă împotriva opozanţilor săi cu peste 2.000 de civili ucişi şi peste 15.000 arestaţi de la lovitura de stat, potrivit unui ONG local.
Ea este, de asemenea, vizată de acuzaţii de genocid împotriva minorităţii rohinngya. În 2017, peste 740.000 de membri ai acestei minorităţi musulmane şi-au găsit refugiu în tabere improvizate din Bangladesh pentru a scăpa de abuzurile armatei.
Junta din Myanmar reia execuțiile publice, după zeci de ani: au executat militanți pro-democrație, inclusiv un deputat
Explorează subiectul
Articole Similare

106
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
106

323
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
323

14
Franța pregătește interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru adolescenții sub 15 ani
14

379
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
379

18
Accesul la internet ar putea fi restabilit pentru companii în următoarele două zile, potrivit unui oficial iranian
18

1.794
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
1.794

18
Autoarea atacului cu cuţitul de la Hamburg, internată de justiţie într-un spital psihiatric
18

64
Efectele acțiunilor ICE lovesc în partidul lui Trump - Un republican se retrage din cursa pentru funcția de guvernator al statului Minnesota
64

1.230
Incident incredibil: un român a încercat să fure un tren, apoi a atacat o polițistă și a provocat pagube. Unde a fost dus bărbatul
1.230

2.050
Armele care fac ravagii în Ucraina - Au făcut peste 70% dintre victime
2.050

2.163
În raportul serviciilor secrete apare scris negru pe alb: amenințarea din partea Rusiei e tot mai mare
2.163

2.001
Politolog rus, teorie matematică privind refuzul de unire între România și Moldova: „Ar perturba echilibrul actual”
2.001

1.432
Bătălia pentru Pokrovsk - Presiunea rusă scade, Ucraina rezistă
1.432

















Comentează