Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a criticat joi pe care "care se joacă cu focul" refuzând vaccinarea, în cadrul primului "summit mondial" organizat la Bruxelles împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe fondul recrudescenţei cazurilor de boli precum rujeola, relatează AFP potrivit Agerpres.
"În contextul în care în unele părţi ale lumii mor oameni din lipsă de vaccinuri, aici există persoane care riscă viaţa lor şi a altora refuzându-le. Unii nu joacă jocul prevenţiei şi se joacă cu focul", şi-a exprimat Juncker regretul în deschiderea summitului.
UE şi OMS au decis să organizeze împreună această întâlnire între lumea politică, societatea civilă, experţi în domeniul sănătăţii şi chiar reprezentanţi ai reţelelor de socializare pe fondul îngrijorării tot mai mari faţă de înmulţirea cazurilor de boli despre care s-a crezut că pot fi eradicate datorită vaccinurilor, în special rujeola.
În lume, aproape de trei ori mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrare în primul semestru din 2019 comparativ cu întregul an 2018.
"În Europa, numărul deceselor legate de rujeolă a crescut de şase ori între 2016 şi 2018. Iar aceste cazuri vizează în principal persoane nevaccinate. De ce? Pentru că numeroşi europeni sunt suspicioşi în privinţa vaccinurilor: 38% dintre ei cred că ele cauzează bolile împotriva cărora ele sunt menite să îi protejeze", a subliniat Jean-Claude Juncker, acuzând această "neîncredere stupidă".
"Minciunile privind vaccinarea se răspândesc în ţările dezvoltate din Europa, în SUA, în Canada şi în alte părţi, dar şi în ţări mai puţin dezvoltate precum Pakistan şi Republica Democrată Congo, ceea ce compromite lupta împotriva poliomelitei, împotriva Ebola şi a altor boli care ar putea fi evitate datorită vaccinurilor", a explicat la rândul său Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, prezent de asemenea la Bruxelles.
Comisia Europeană şi OMS lucrează în special cu platformele digitale şi reţelele de socializare în încercarea de a contracara campaniile de dezinformare.
"Recentele anunţuri făcute de Pinterest şi Facebook conform cărora vor să îi dirijeze pe utilizatori spre informaţii exacte şi fiabile asupra vaccinurilor sunt binevenite, un bun început. Însă este nevoie de mai mult, aşa că sperăm că vor face mai mult", a adăugat doctorul Ghebreyesus.
Juncker îi critică pe cei care refuză vaccinarea: Minciunile privind vaccinarea se răspândesc în ţările dezvoltate din Europa
Explorează subiectul
Articole Similare

454
Act terorist într-un important oraș din Ucraina, soldat cu numeroase victime: Rusia a lovit Kievul cu rachete balistice
454

1.519
Incident în Groenlanda cu un submarin american: Danemarca a trimis un elicopter de pe o navă de război
1.519

46
OpenAI spune că va cheltui 600 miliarde de dolari pentru capacitatea de calcul până în 2030
46

52
Cum au afectat importurile ieftine din China inflaţia în zona euro
52

2.312
Gigantul JPMorgan recunoaște că l-a lăsat fără conturi pe Donald Trump, imediat după asaltul de la Capitoliu
2.312

2.049
Operațiune sub acoperire? Trei angajați din Silicon Valley, suspectați că au transmis secretele Google către Iran
2.049

992
Jucăriile pentru copii pot crea probleme în aeroport. Un copil de 4 ani a fost percheziționat din cauza unui obiect interzis
992

2.149
Teroare în toiul nopții: rachetele balistice rusești amenință Kievul, în timp ce mai multe explozii sunt auzite în tot orașul
2.149

91
Marile companii de tehnologie au promis investiţii de ordinul sutelor de miliarde de dolari în dezvoltarea inteligenţei artificiale în India
91

2.747
Represalii fulger: Pakistanul lovește puternic ținte suspecte, după atentatele atribuite grupărilor sprijinite de Kabul
2.747

1.401
NASA anunță probleme majore: motivul pentru care misiunea astronauţilor în jurul Lunii este amânată
1.401

2.600
Kievul condamnă ultimatumurile energetice venite de la Budapesta și Bratislava: anunțul de ultim moment al MAE ucrainean
2.600

1.438
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au eliberat aproximativ 300 kmp de teritoriu ocupat de Rusia
1.438

















Comentează