Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a declarat miercuri că speră într-un acord nuclear iranian "în zilele următoare", pe fondul consultărilor dintre preşedintele Joe Biden şi premierul israelian Yair Lapid, un opozant înverşunat al acordului, transmite AFP preluat de agerpres.
"Sper că în zilele următoare nu vom pierde acest elan şi că putem încheia acordul", a spus Josep Borrell după reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre ale UE de la Praga.
"Este clar că există un teren de înţelegere, că avem un acord care ţine cont, cred, de preocupările fiecăruia", a asigurat el.
Uniunea Europeană a prezentat pe 8 august ceea ce a numit un text final pentru restabilirea acordului istoric din 2015, îngropat de fostul preşedinte american Donald Trump.
Conform noii propuneri, Iranul va beneficia de o diminuare a sancţiunilor şi ar putea să vândă din nou petrolul în schimbul unor restricţii stricte asupra programului său nuclear. Iranul şi Statele Unite au răspuns propunând o serie de modificări.
Semn al implicării preşedintelui american, Joe Biden a discutat miercuri cu şeful guvernului israelian, Yair Lapid. Washingtonul asigură că Iranul a făcut concesii cruciale şi, în special, a renunţat la cererea de a bloca anumite inspecţii ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Cu toate acestea, subiectul inspecţiilor rămâne extrem de sensibil pentru ambele părţi.
Teheranul a cerut recent închiderea unei anchete a AIEA despre urmele de uraniu îmbogăţit găsite în trei situri nedeclarate, pe care şeful AIEA, Rafael Grossi, o refuză. AIEA a deplâns lipsa unor răspunsuri "credibile" din partea Teheranului cu privire la aceste urme.
Josep Borrell: UE speră la un acord nuclear cu Iranul în zilele următoare
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

92
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
92

4
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
4

182
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
182

846
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
846

41
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
41

2.221
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.221

2.228
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.228

116
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
116

2.363
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.363

32
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
32

46
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
46

1.280
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.280

166
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
166
















Comentează