Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, a apreciat vineri că ''nimeni nu poate fi neutru'' în faţa unei agresiuni precum ''înfiorătorul'' război al Rusiei împotriva Ucrainei, transmite EFE, potrivit Agerpres.
''În faţa unei agresiuni, nimeni nu poate fi neutru. Nimeni nu poate trăi în siguranţă într-o lume în care folosirea ilegală a forţei devine normală sau este tolerată'', a subliniat Borrell, pe contul său oficial de Twitter, după intervenţia sa în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai ţărilor membre ale G20 care are loc la Nusa Dua (Indonezia).
În acest forum, la care a luat parte şi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, Borrell a declarat că le-a cerut ''tuturor participanţilor să ajute la încheierea războiului, la refacerea suveranităţii Ucrainei şi la garantarea limitării repercusiunilor globale''.
Această reuniune a miniştrilor de externe ai G20 - din care fac parte cele mai industrializate ţări şi statele emergente - ''are loc într-un context extrem de grav ca urmare a înfiorătorului război al Rusiei împotriva Ucrainei'', a insistat Borrell, care a subliniat că ''sistemul multilateral se află sub presiune mai mult ca oricând, într-un moment în care avem cel mai mult nevoie de el''.
Şeful diplomaţiei europene a insistat că ''agresiunea Rusiei constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional'' şi ''aduce cu sine fragmentarea ordinii mondiale şi pune în pericol recuperarea economică globală''.
''Şi nu este vorba doar despre un război care afectează Europa sau despre un conflict occidental, ci este un conflict internaţional extrem de grav'', a apreciat el.
Josep Borell împarte lumea în două în privința războiului din Ucraina: Nimeni nu poate fi neutru
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

124
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
124

7.622
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
7.622

179
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
179

6.685
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
6.685

2.809
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.809

2.869
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.869

835
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
835

106
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
106

2.004
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
2.004

1.489
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.489

1.727
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.727

203
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
203

33
Oficialii europeni cer prudență în politica monetară BCE pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu
33

















Comentează