Jose Mourinho, din această vară pe AS Roma, a devenit antrenorul care a ajuns cel mai rapid la 50 de victorii în Serie A, echipa sa învingând-o duminică pe Fiorentina cu 3-1 în prima etapă din noua ediţie de campionat, scrie Reuters.
Mourinho s-a întors în Serie A la unsprezece ani de la despărţirea de Inter Milano, cu care a reuşit o triplă istorică în 2010, câştigând campionatul, Cupa Italiei şi Liga Campionilor. Duminică, el a devenit tehnicianul care ajunge cel mai repede la 50 de succese în Serie A de când au fost introduse trei puncte pentru victorie în sezonul
1994-1995.
Portughezul are 50 de victorii după 77 de meciuri de Serie A, în celelalte mari campionate în care a activat el bifând şi mai repede această performanţă: în La Liga, el a obţinut 50 de victorii după primele 62 de jocuri, iar în Premier League, 50 de victorii după 63 de partide.
El este antrenorul care a ajuns cel mai rapid la 50 de succese în aceste trei campionate, însă a ales să glumească pe seama realizării sale.
"Vă rog să nu-mi arătaţi recordurile negative, doar pe cele bune", a postat Mourinho pe Instagram ca răspuns la un tweet al statisticianului Opta, ce a evidenţiat recordul său.
Portughezul l-a înlocuit în această vară pe compatriotul său Paulo Fonseca la echipa din capitala Italiei.
Jose Mourinho, antrenorul care a ajuns cel mai rapid la 50 de victorii în Serie A
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

19
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
19

16
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
16

27
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
27

54
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
54

30
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
30

59
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
59

52
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
52

24
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
24

2.978
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.978

171
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
171

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

88
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
88

1.202
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.202

















Comentează