Joe Exotic, starul excentric din seria documentară de succes "Tiger King" de pe platforma Netflix, diagnosticat cu cancer de prostată, a fost transferat de la un centru medical federal din Texas la o instituţie similară din Carolina de Nord, relatează DPA/TCA duminică, citat de agerpres.
Fostul îngrijitor de grădină zoologică Joe Exotic, pe numele său real Joseph Maldonado-Passage, a fost mutat de la Centrul Medical Federal Fort Worth din Texas la Centrul Medical Federal Butner din Carolina de Nord, care a găzduit şi alţi "deţinuţi celebri", inclusiv pe Bernie Madoff.
Avocatul său, John Phillips, a confirmat pentru Fox News că mutarea a fost efectuată "la orele târzii ale zilei de 16 noiembrie sau la primele ore ale zilei de 17 noiembrie".
Potrivit site-ului Centrului Medical Federal Butner, instituţia oferă servicii "medicale extinse", inclusiv un spital complet şi unităţi oncologice.
Phillips a precizat că transferul era programat iniţial pentru săptămânile următoare.
La începutul acestei luni, Joe Exotic a anunţat pe Twitter că boala cu care a fost diagnosticat, cancer de prostată, este mult mai agresivă decât se credea iniţial. "Spuneţi cu toţii o rugăciune şi fiţi vocea mea", a scris el.
Phillips a adăugat vineri că Joe Exotic "urmează un tratament medical şi este supus unor teste pentru o serie de probleme".
"A primit în sfârşit (rezutatul) biopsiilor. Ele au dezvăluit două regiuni canceroase. El este supus unor teste suplimentare", a spus el la Fox News.
Joe Exotic, în vârstă de 58 de ani, ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 22 de ani pentru tentativă de orchestrare a unui complot în vederea uciderii la comandă a rivalei sale Carole Baskins, care apare de asemenea în seria Netflix "Tiger King".
Potrivit procurorilor, Maldonado-Passage a plătit 3.000 de dolari în 2017 pentru ca Baskin să fie ucisă. El a mai fost condamnat pentru falsificarea unor documente referitoare la încălcarea legilor privind protecţia faunei sălbatice, printre acuzaţii numărându-se uciderea a cinci tigri şi vânzarea unor pui de tigru.
El şi-a susţinut nevinovăţia în acest caz acuzând-o în acelaşi timp pe Baskin de uciderea soţului ei, Don Lewis, în 1997. Ea a negat la rândul său aceste acuzaţii.
Transferul lui Joe Exotic coincide cu lansarea celui de-al doilea sezon al seriei "Tiger King" pe Netflix în care Joe Exotic apare în spatele gratiilor.
Joe Exotic, starul excentric din seria documentară de succes 'Tiger King' de pe platforma Netflix, diagnosticat cu cancer de prostată
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1
Sfatul unui expert în călătorii. Ce glume și afirmații nu trebuie făcute la controlul pașapoartelor
1

10
Topul filantropilor americani - Cât au donat miliardarii, ce nume lipsesc de pe listă
10

12
Casa Memorială Dinu Lipatti, transformată într-un centru cultural deschis comunităţii - Pe malul Lacului Străuleşti va începe proiectul „Promenada Verde", un spaţiu verde pentru relaxare, plimbări şi recreere
12

15
Un francez a fost înșelat cu 350.000 de euro de falsă reclamă cu actorul Jean Reno
15

39
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
39

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

90
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
90

1.318
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.318

6.964
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
6.964

21
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
21

9
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
9

43
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
43

17
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
17

















Comentează