Preşedintele american Joe Biden a criticat luni inacţiunea precedesorului său Donald Trump în timpul asaltului asupra Capitolului, la 6 ianuarie 2021, pe care l-a calificat drept "un infern demn de Evul Mediu", potrivit AFP, scrie AGERPRES.
"Timp de trei ore, fostul preşedinte al SUA, învins, a urmărit cum se desfăşoară evenimentele, stând în confortul sufrageriei sale private, în apropiere de Biroul Oval", a spus preşedintele democrat cu ocazia unei conferinţe a unei organizaţii a şefilor de culoare din poliţie.
"În timp ce făcea asta, poliţişti curajoşi au trăit un infern demn de Evul Mediu (...), acoperiţi de sânge, înconjuraţi de un carnagiu, în faţa unei mulţimi dezlănţuite care credea în minciunile preşedintelui învins", a adăugat el.
"Poliţia a fost eroică în acea zi. Donald Trump nu a avut curajul să acţioneze", a subliniat Biden, adăugând că nu poţi fi "pro-insurecţie şi pro-poliţie' sau 'pro-insurecţie şi pro-democraţie'.
Criticile sale sunt asemănătoare cu concluziile comisiei parlamentare de anchetă privind atacul de la 6 ianuarie, care a stabilit în cadrul unei audieri publice, joi, că miliardarul republican nu şi-a respectat datoria de comandant suprem şi nu a intervenit pentru a opri timp de trei ore valul de violenţe comise de susţinătorii săi în Congres.
Biden, criticat de adversarii săi pentru valul recent de violenţe din ţară, este cu câteva luni înaintea unor alegeri legislative parţiale cruciale, în urma cărora Partidul Republican ar putea prelua controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, dominată în prezent de democraţi.
Joe Biden critică virulent inacțiunea lui Trump în timpul asaltului asupra Capitolului: 'Poliţiştii au trăit un infern demn de Evul Mediu'
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

3
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
3

154
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
154

22
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
22

899
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
899

56
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
56

419
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
419

597
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
597

1.113
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.113

1.644
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.644

722
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
722

1.047
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.047

1.343
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.343

118
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
118















Comentează