Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că încetarea focului între Israel şi Hamas, intrată în vigoare vineri, la ora 02:00 (23:00 GMT), reprezintă "o adevărată oportunitate" pentru a avansa în direcţia păcii, transmite AFP.
"Sunt convins că palestinienii şi israelienii merită în egală măsură să trăiască în siguranţă şi să se bucure de acelaşi nivel de libertate, prosperitate şi democraţie", a declarat Joe Biden la Casa Albă, informează Agerpres.
"Administraţia mea îşi va continua eforturile diplomatice discrete, dar hotărâte, pentru a se îndrepta către acest obiectiv", a continuat el.
"Sunt convins că avem o oportunitate reală de a avansa şi mă angajez să acţionez în această direcţie", a adăugat preşedintele SUA.
Liderul de la Casa Albă a apreciat eforturile Egiptului, putere regională care are relaţii atât cu Israel, cât şi cu Hamas, şi care a jucat un rol decisiv în convenirea armistiţiului.
"Vreau să-mi exprim recunoştinţa faţă de preşedintele (Abdel Fattah) Al-Sisi şi de înalţii oficiali egipteni care au jucat un rol absolut crucial", a menţionat Biden.
După intrarea în vigoare a armistiţiului, palestinienii au sărbătorit evenimentul pe străzile din centrul oraşului Gaza, dar şi în oraşe din Cisiordania ocupată, în timp ce armata israeliană nu a menţionat nicio nouă alertă privind vreun atac cu rachete dinspre enclava palestiniană.
Joe Biden admite implicarea SUA în conflictul dintre Israel și Hamas
București
6°C
Articole Similare

687
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
687

998
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
998

41
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
41

38
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
38

871
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
871

46
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
46

2.352
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.352

50
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
50

2.238
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.238

39
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
39

95
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
95

55
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
55

1.479
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.479

















Comentează