Ministrul de externe britanic Jeremy Hunt a declarat luni, la sosirea la reuniunea de la Bruxelles a omologilor săi din Uniunea Europeană, că este încă timp pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul şi că, deşi Statele Unite sunt cel mai apropiat aliat al Londrei, există divergenţe privind abordarea crizei iraniene, transmite Reuters potrivit Agerpres.
'Iranul este încă la cel puţin un an de a dezvolta o bombă nucleară', le-a spus Hunt jurnaliştilor prezenţi la Bruxelles. În opinia ministrului britanic, există încă 'o mică fereastră (de oportunitate) pentru menţinerea în viaţă a acordului, 'chiar dacă 'aceasta se închide într-o oarecare măsură'.
Reuniunea de la Bruxelles va încerca să găsească modalităţi de a convinge SUA şi Iranul să reducă tensiunile dintre ele şi să înceapă un dialog, pe fondul temerilor că acordul din 2015 este aproape de a se prăbuşi.
'Pe drum spre Bruxelles pentru discuţii urgente privind mijloacele de reducere a tensiunilor cu Iranul', a scris el pe Twitter, înaintea sosirii în capitala Belgiei.
'Abordarea (iranienilor) a fost profund destabilizatoare, însă noi vrem să reducem tensiunile (...) pe subiectul (petrolierului) Grace 1 şi să evităm o regiune nuclearizată', a adăugat Jeremy Hunt, citat e AFP.
'Însă un acord este un acord şi dacă una din părţi îl rupe...' a adăugat ministrul britanic, cu referire la acordul nuclear încheiat în iulie 2015 cu Teheranul şi la care Londra este unul dintre semnatari.
Tensiunile nu au făcut decât să se acumuleze în regiunea Golfului de când SUA s-au retras în mai 2018 din acest acord şi au reimpus sancţiuni economice dure împotriva Iranului. În replică, acesta a început recent să-şi încalce treptat unele din angajamentele asumate prin acord.
Petrolierul iranian Grace 1, suspectat că transporta petrol spre Siria, cu încălcarea sancţiunilor europene impuse Damascului, a fost interceptat pe 4 iulie de poliţia şi ofiţerii vamali din Gibraltar, asistaţi de un detaşament al marinei regale britanice, în largul acestui teritoriu britanic din extremitatea sudică a Spaniei.
Teheranul a cerut Londrei 'eliberarea imediată' a petrolierului, denunţând un act de 'piraterie'.
Sâmbătă, Jeremy Hunt a declarat că nava fi predată Iranului dacă acesta va aduce 'garanţii privind destinaţia' ei.
Jeremy Hunt spune că există 'o mică fereastră' de oportunitate pentru salvarea acordului cu Iranul
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

331
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
331

15
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
15

1.487
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
1.487

43
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
43

49
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
49

2.314
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.314

66
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
66

67
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
67

1.425
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.425

4.277
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.277

345
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
345

111
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
111

3.907
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
3.907
















Comentează