Guvernul japonez analizează posibilitatea ieşirii din Comisia internaţională privind vânătoarea de balene (International Whaling Commission-IWC) în încercarea de a scăpa de regulile impuse către de aceasta şi de a relansa vânătoarea în scop comercial a cetaceelor, informează AFP, preluată de Agerpres.
"Analizăm toate opţiunile", inclusiv retragerea din IWC, a declarat pentru AFP Yuki Morita, un oficial din cadrul Agenţiei pentru pescuit.
"Nimic nu este decis, totul este studiat", a confirmat un oficial al Ministerului de Externe.
Ambii responsabili au insistat că poziţia oficială a ţării nu s-a schimbat pe moment, reamintind că Japonia ameninţase că va părăsi IWC în luna septembrie, atunci când comisia a respins cererea sa de a relua vânătoarea în scop comercial.
Pe 15 septembrie, reuniunea acestui organism s-a încheiat cu respingerea unui text prezentat de Japonia intitulat "calea de urmat".
Documentul viza stabilirea a două opţiuni în cadrul IWC, un organism format din 89 de state membre, pentru a face să coexiste conservarea şi vânătoarea în scop comercial a balenelor.
De asemenea, propunerea ar fi pus capăt moratoriului privind această activitate instituit în 1986, însă ţările care se opun vânătorii de balene în scop comercial, conduse de Australia, Uniunea Europeană şi Statele Unite, au respins textul japonez cu 41 voturi la 27.
Ministrul adjunct al pescuitului din Japonia, Masaaki Taniai, a declarat că regretă profund rezultatul votului şi a vehiculat opţiunea ca ţara sa să părăsească IWC.
Potrivit agenţiei japoneze de ştiri Kyodo, decizia de a părăsi sau nu IWC va fi luată oficial înainte de sfârşitul anului.
În caz de retragere, Japonia va trebui să se aştepte la un val de critici din străinătate şi la crearea unui nou front între cei care se opun şi cei care susţin vânătoarea cetaceelor , pe care japonezii, în special facţiunea naţionalistă, o consideră o importantă tradiţie niponă.
Vasele japoneze se abţin în momentul de faţă să meargă să vâneze în apele Antarcticii şi se mulţumesc să captureze balene în mările din apropierea arhipelagului, a indicat Kyodo.
Japonia este semnatara moratoriului privind vânătoarea de balene deci în 1986 de către IWC, dar se foloseşte de o ambiguitate a textului care autorizează vânătoarea de cetacee în scopuri ştiinţifice, astfel că până la urmă carnea ajunge pe tarabele comercianţilor.
Deşi este adevărat că imediat după război, într-o Japonie confruntată cu foametea, carnea de balenă a constituit o sursă importantă de proteine, în prezent majoritatea japonezilor susţin că nu consumă carne de balenă, sau dacă da, o fac foarte rar.
Japonia analizează posibilitatea ieşirii din Comisia internaţională privind vânătoarea de balene
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

165
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
165

27
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
27

2.798
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
2.798

1.441
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
1.441

49
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
49

64
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
64

3.117
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.117

2.356
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.356

2.772
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.772

2.831
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.831

6.669
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.669

3.068
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.068

86
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
86
















Comentează