Un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Mureş a fost agresat de patru tineri care au reacţionat violent după ce au fost surprinşi de jandarm în timp ce încercau să scrie pe peretele clădirii Curţii de Conturi Mureş potrivit Agerpres.
"În data de 12.08.2019, în jurul orei 00,30, un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş, aflat în serviciul de asigurare a pazei la obiectivul Curtea de Conturi Mureş, situat pe str. Aleea Carpaţi din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş, a observat pe sistemul de supraveghere al instituţiei respective patru persoane care au început să scrie pe peretele instituţiei. Având în vedere cele sesizate, subofiţerul a intervenit pentru interceptarea persoanelor şi stoparea activităţilor, moment în care o persoană din grup l-a lovit cu piciorul la picioare, iar o altă persoană i-a aplicat lovituri la nivelul feţei, provocându-i o rană deschisă la nivelul arcadei ochiului stâng. Imediat după aceea, cele patru persoane au părăsit zona, fugind printre blocurile aflate în vecinătate. Subofiţerul a luat legătura cu dispeceratul unităţii, prin intermediul căruia au fost trimise în zonă echipaje de jandarmi şi poliţie, fiind informat totodată şi procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, care a dispus continuarea cercetărilor în vederea prinderii făptuitorilor", a anunţat, luni, IJJ Mureş într-un comunicat de presă.
Potrivit IJJ Mureş, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Mureş, care a acordat primul ajutor subofiţerului ultragiat, acesta din urmă fiind înlocuit în serviciu de către un alt coleg.
"Fapta săvârşită de către cei patru autori necunoscuţi constituie infracţiune de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257,alin. 1 şi alin. 4 din Codul Penal, raportat la art. 193, alin. 1 din Codul Penal. În cauză sunt continuate cercetările în vederea prinderii celor patru făptuitori", a precizat IJJ Mureş.
Jandarm agresat de amatorii de graffiti, în faţa Curţii de Conturi Mureș
București
16°C
Articole Similare

2.174
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
2.174

1.443
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
1.443

1.559
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.559

52
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
52

2.862
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.862

1.619
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.619

3.099
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
3.099

146
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
146

1.493
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.493

2.107
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
2.107

46
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
46

109
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
109

3.285
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.285

















Comentează