Aflat în vizită oficială în Israel, preşedintele de extremă dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a afirmat marţi, imediat după ce a vizitat Muzeul Holocaustului din Ierusalim, că "nu există nicio îndoială" asupra faptului că nazismul este o mişcare de stânga, informează miercuri AFP potrivit Agerpres.
Revenit la hotel, şeful statului a fost abordat de un jurnalist brazilian care l-a întrebat dacă este de acord cu recentele declaraţii ale ministrului său de externe, care a afirmat că nazismul este de stânga. "Fără nicio îndoială. Ce este partidul socialist? (Este) Partidul naţional-socialist german", a spus preşedintele Braziliei.
Mass-media braziliene nu au ezitat să amintească marţi că Centrul pentru Memoria Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim explică în mod clar pe site-ul său că nazismul se înscrie în ascensiunea "grupărilor radicale de dreapta" din Germania.
Însă ministrul afacerilor externe brazilian, Ernesto Araujo, şi el aflat în vizită în Israel, într-un interviu recent pe un canal YouTube a definit fascismul şi nazismul drept "fenomene de stânga". "Stânga este speriată de fiecare dată când reapare dezbaterea asupra posibilităţii de a califica nazismul drept o mişcare de stânga", a plusat el sâmbătă pe blocul său, Metapolitica17.
Pe acest blog, el a denunţat deja teoriile controversate asupra "marxismului cultural" care "a influenţat dogma ştiinţifică a încălzirii climatice" sau faptul că, potrivit lui, "obiectivul ultim al mondializării este de a rupe legăturile între Dumnezeu şi oameni".
Jair Bolsonaro a sosit în Israel duminică, pentru o vizită de trei zile, şi a creat un precedent diplomatic luni, devenind primul şef de stat care s-a deplasat la Zidul Plângerii în compania unui premier israelian.
El nu şi-a respectat promisiunea de a transfera ambasada Braziliei de la Tel Aviv la Ierusalim, după cum a făcut-o omologul său american Donald Trump, preferând să anunţe deschiderea unui birou diplomatic în Oraşul Sfânt.
În condiţiile în care Brazilia este primul exportator mondial de carne halal, Bolsonaro trebuie să menajeze relaţiile cu ţările arabe. Cu toate acestea, el a atras furia palestinienilor, care au denunţat o încălcare a dreptului internaţional.
Jair Bolsonaro - Nu există nicio îndoială asupra faptului că nazismul este o mişcare de stânga
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

31
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
31

2.392
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
2.392

2.168
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
2.168

2.849
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.849

4.134
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
4.134

3.073
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
3.073

1.116
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.116

42
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
42

9.950
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
9.950

3.891
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.891

71
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
71

7.855
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.855

23
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
23

















Comentează