Cel mai mare producător auto britanic - Jaguar Land Rover (JLR) - va crea 100 de locuri de muncă în noul birou de inginerie din Ungaria, care va permite o colaborare strânsă cu furnizorii din Europa Centrală şi de Est (CEE), transmite Reuters.
Inginerii JLR din Budapesta vor lucra din 2019 cu angajaţii companiei din Marea Britanie şi din alte regiuni.
"Echipa din Budapesta va completa echipa de asistenţă tehnică şi furnizorii din regiune, precum şi echipele noastre din Regatul Unit", a afirmat Nick Rogers, directorul diviziei de inginerie al JLR.
La rândul său, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat: "Decizia celui mai mare producător auto britanic de a deschide biroul de inginerie din Ungaria reconfirmă strategia noastră privind investiţiile străine şi în special cele din sectorul auto".
Săptămâna aceasta, grupul german Daimler AG a lansat Academia Mercedes-Benz, un centru de instruire situat lângă fabrica din Kecskemet (centrul Ungariei), unde sunt produse automobile Mercedes-Benz. Valoarea investiţiei se ridică la trei miliarde de forinţi, iar statul a acordat o subvenţie de 622 de milioane de forinţi.
Luna trecută, Comisia Europeană a stabilit că sprijinul de stat în valoare de 125 de milioane de euro, acordat de Slovacia Jaguar Land Rover îndeplineşte reglementările UE privind ajutorul de stat.
Subvenţia atribuită Jaguar va contribui la dezvoltarea regiunii Nitra, fără a afecta concurenţa pe piaţa unică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
"Investigaţia noastră a confirmat că ajutorul de stat de 125 de milioane de euro acordat JLR de către Slovacia pentru proiectul construirii unei noi fabrici auto în regiunea Nitra este în linie cu reglementările UE privind ajutorul de stat. Investigaţia a arătat că ajutorul de stat era necesar pentru ca Jaguar Land Rover să decidă să investească în Europa şi nu în Mexic. De asemenea, investiţia va contribui la crearea de locuri de muncă, la dezvoltarea economică şi la competitivitatea unei regiuni dezavantajate", a afirmat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.
Jaguar Land Rover, deţinut de grupul indian Tata Motors, investeşte 1,4 miliarde de euro pentru a construi o facilitate de producţie în regiunea Nitra (Slovacia), o zonă eligibilă pentru ajutor regional, conform reglementărilor UE privind ajutorul de stat. Capacitatea de producţie a uzinei va fi de 150.000 de maşini pe an, iar numărul locurilor de muncă directe create de acest proiect este estimat la 3.000.
Slovacia a notificat Comisia Europeană că intenţionează să acorde pentru construirea uzinei un ajutor de stat în valoare de 125 de milioane de euro - suma maximă care poate fi acordată pentru un astfel de proiect.
Jaguar Land Rover deschide o unitate în Ungaria pentru o colaborare strânsă cu furnizorii din CEE
Explorează subiectul
Articole Similare

11
Ministrul Economiei: După 20 de ani în UE, România nu are o semnătură electronică funcțională
11

1.986
România surprinde Europa! Sectorul care a urcat spectaculos în clasament și trage economia în sus
1.986

17
Compania românească OVES Enterprise dezvoltă un sistem anti-dronă bazat pe inteligență artificială
17

1.801
România, în așteptarea verdictului Fitch. Alexandru Nazare: 'Dialogul a confirmat încrederea investitorilor'
1.801

47
Depozitele în lei ale populației au crescut cu 3,6% în decembrie 2025
47

44
Traficul de camioane, afectat la frontiera cu Serbia din cauza protestelor
44

1.320
Ursula von der Leyen: Acordul istoric UE–India arată că există o alternativă într-o lume fragmentată
1.320

77
COTAR: Piața RCA este profund dezechilibrată, nu stabilă
77

24
Once Upon a Farm vizează o evaluare de până la 764 de milioane de dolari la IPO
24

64
Nvidia își accelerează investițiile în startupuri europene din domeniul AI
64

139
Numărul persoanelor care trăiesc în 'sărăcie extremă' în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani
139

43
Airbus Helicopters raportează o creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025, susţinută de cheltuielile pentru apărare din Europa
43

96
Creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025 pentru Airbus Helicopters
96

















Comentează