Cinci persoane mascate au jefuit un coffee shop din oraşul german Oberursel (centru), folosind o mitralieră şi gaze iritante pentru a lua mai multe mii de euro cash, a anunţat luni poliţia, citată de agenţia DPA potrivit Agerpres.
Cel puţin una dintre persoanele aflate în local în timpul jafului a suferit afecţiuni respiratorii şi a fost transportată la spital, a indicat poliţia într-un comunicat.
Atacatorii au reuşit să pună mâna pe suma cash de 8.000 de euro din casa de marcat şi de la clienţii aflaţi în local, după care s-au făcut nevăzuţi la bordul unei maşini.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, jaful a avut loc în afara programului oficial al localului şi că persoanele din interior erau cunoscuţi ai proprietarilor coffee shop-ului.
Atacatorii sunt încă în libertate şi poliţia a lansat o operaţiune de prindere a lor cu ajutorul unui elicopter.
Jaf ca în filme în Germania - Cinci persoane au folosit o mitralieră și gaze iritante pentru a prăda o cafenea
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.321
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
1.321

1.999
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
1.999

1.241
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.241

10.047
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
10.047

3.633
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.633

4.698
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
4.698

4.328
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.328

4.264
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.264

5.090
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.090

3.066
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.066

1.976
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.976

4.705
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.705

6.770
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.770

















Comentează