Experimentatul antrenor ceh Ivan Hasek a fost numit joi în funcţia de selecţioner al echipei Libanului şi va avea drept obiectiv calificarea acesteia la prima Cupă Mondială din istorie, în 2022 în Qatar, informează AFP, citat de agerpres.
"Ivan Hasek este antrenorul principal al echipei naţionale libaneze", a anunţat Federaţia de specialitate (FLFA) pe Instagram.
Contractul lui Hasek (57 ani) cuprinde Cupa Mondială din 2022 şi Cupa Asiei din 2023 din China.
Fost internaţional ceh, Hasek a purtat de 56 de ori tricoul echipei naţionale, între 1984 şi 1994.
La finalul carierei sportive, el a fost preşedintele Federaţiei cehe de fotbal, selecţioner al echipei Cehiei şi, mai ales, antrenor a numeroase echipe, între care Strasbourg (2001-2003) şi Saint-Etienne (2006-2007).
El a lucrat apoi cu mai multe echipe din Orientul-Mijlociu, în Emiratele Arabe Unite, în Arabia Saudită şi în Qatar.
Calificată în turul 3 al preliminariilor asiatice pentru CM din 2022, Liban se află în Grupa A cu Iran, la Correa de Sud, Emiratele Arabe, Irak şi Siria.
Ivan Hasek a fost numit joi în funcţia de selecţioner al echipei Libanului şi va avea drept obiectiv calificarea la CM din Qatar
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

16
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
16

27
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
27

58
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
58

65
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
65

67
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
67

30
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
30

32
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
32

85
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
85

126
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
126

40
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
40

67
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
67

94
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
94

287
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
287
















Comentează