Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) l-a reales, joi, în funcţia de preşedinte pe Iuliu Stocklosa.
Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înfiinţare. East Electric activează în principal în domeniul cercetării-dezvoltării şi automatizării şi, de-a lungul timpului, a realizat proiecte în: domeniul auto, industria metalurgică, transporturi, industria chimică şi petrochimică, industria alimentară, sectorul energetic s.a, pentru beneficiari din ţară şi din străinătate (Franţa, Algeria, Maroc, Turcia etc).
Iuliu Stocklosa este implicat şi în managementul altor companii, specializate în producţia de infrastructură feroviară la Arad, activităţi portuare la Sulina şi turism în Delta Dunării.
Din iulie 2020, este consul onorific al Republicii Kârgâze, şef al oficiu consular având drept circumscripţie consulară întreg teritoriul României. În perioada 2008-2021, Iuliu Stocklosa a fost vicepreşedinte al CCIB, iar din aprilie 2021 este preşedintele CCIB.
În următorii patru ani, din Colegiul de Conducere al CCIB vor face parte firmele: Ati Office Support SRL, Balluff Automation SRL, Bibliostar SRL, CN Romarm SA, East Electric SRL, Eli&Gio Serv 2019 SRL, Ghele Impex SRL, Grinvest Business SRL, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS Bucureşti, Law Software SRL, Maguay Impex SRL, Maguay Computers SRL, Olimpic Internaţional Turism SRL, Royal Edimex SRL, TIAB SA.
În prima parte a şedinţei a fost dezbătut Raportul privind evoluţia comerţului, industriei, serviciilor şi a altor activităţi din municipiul Bucureşti în anul 2024 şi aprobat Raportul Colegiului de Conducere privind activitatea CCIB în perioada aprilie 2024 - martie 2025. Totodată, au fost aprobate: deciziile adoptate de Colegiul de Conducere de la precedenta adunare generală şi până în prezent, obiectivele CCIB pentru următorul an, execuţia bugetară aferentă anului 2024 şi proiectul bugetului pentru anul 2025, Raportul de verificare al Auditorului pentru anul precedent, Raportul de activitate al Curţii de Arbitraj Bucureşti şi cel al Fundaţiei Fondul Carol I.
În perioada următoare, CCIB va urmări extinderea gamei de servicii oferite companiilor româneşti care vor să-şi internaţionalizeze afacerile, concomitent cu întărirea colaborării cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) şi Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, CCIB va continua organizarea Zilei Oportunităţilor de Afaceri şi a seriilor de evenimente Business Breakfast şi Open House Networking la Palatul CCIB. O atenţie deosebită se va acorda dezvoltării publicaţiei proprii, Afacerea, care va beneficia de o platformă modernă, prin care CCIB va pune la dispoziţia comunităţii de business informaţie economică de cea mai bună calitate, precum şi oportunităţi de promovare integrate.
Totodată, s-a pus accent pe punerea în valoare a Palatului CCIB, atât prin organizarea unor evenimente proprii, cât şi prin încheierea de parteneriate şi atragerea de noi clienţi în Centrul de conferinţe, unul dintre cele mai frumoase din Bucureşti.
"În ceea ce priveşte evenimentele premium marca CCIB, pe 21 mai vom organiza cea de a şaptea ediţie a conferinţei anuale Focus Bucureşti - Digitalizare şi Dezvoltare Urbană, în octombrie, Topul firmelor din capitală şi Topurile de sectoare, evenimente-reper pentru comunitatea de business, iar în decembrie, a patra ediţie a Balului CCIB", a precizat preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa.
Iuliu Stocklosa a fost reales preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti
Explorează subiectul
Articole Similare

68
Florin Barbu avertizează că a scăzut cu aproape 30% consumul de alimente / Unităţile de procesare merg pe pierdere - Va propune o plafonare a adausului comercial, în funcţie de inflaţie
68

58
Ministrul Agriculturii susţine că nu se opune reformei administraţiei, dar i s-a promis că, dacă va face reorganizare la minister, nu va mai intra sub incidenţa altor măsuri: Trebuie să discutăm de a construi prin aceste reforme - Şedinţă a Coaliţiei
58

882
Ministrul Agriculturii explică cum va funcționa mecanismul prin care va fi plafonat prețul la alimente în funcție de inflație. Care este pocentul luat în calcul
882

2.329
Extrageri la Loteria Română: Lista completă a numerelor norocoase de duminică seara
2.329

2.193
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
2.193

63
Livrările de petrol prin conducta Drujba, supuse ”şantajului politic” din partea Kievului, susţine premierul slovac
63

9.175
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea imperiului Dedeman, arhitecta mega-tranzacției Carrefour
9.175

91
Șefa BCE: „Nu impozitelor pe capitalul care părăsește Europa, ci stimulentelor pentru a-l păstra”
91

1.585
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.585

1.522
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.522

71
Zona euro analizează strategii pentru „suveranitate monetară” și reducerea dependenței de dolar
71

54
Săptămână mixtă! Bursa de la București scade cu 1,29%, însă lichiditatea explodează la peste 1,1 miliarde lei
54

975
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
975

















Comentează