Pecetluind sfârşitul unui inedit guvern în care suveranistul Matteo Salvini devenise omul forte, premierul italian Giuseppe Conte şi noii săi miniştri săi au depus joi jurământul înaintea învestirii unui executiv care se sprijină pe o majoritate proeuropeană şi înclină către stânga, comentează AFP.
Este ''primul guvern italian care se naşte la Bruxelles'', a spus la postul de radio Rai1 liderul partidului Liga, Matteo Salvini, furios că nu a reuşit să împiedice o alianţă între fostul său partener Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Partidul Democrat (PD), două partide care în final s-au coalizat deşi aveau programe ce păreau ireconciliabile.
Noul executiv, în care premier a rămas cel al coaliţiei destrămate dintre Liga şi M5S, mai are de trecut doar de votul parlamentului şi ar trebui să rămână în funcţie până la alegerile la termen din anul 2023. Este cu siguranţă unul mult mai proeuropean decât guvernul în care Salvini a jucat un rol dominant şi a avut tensiuni majore cu instituţiile de la Bruxelles, precum şi cu guvernele de la Paris şi Berlin, mai ales din cauza politicilor economice şi a problemei migraţiei clandestine, pe care fostul om forte al executivului de la Roma a încercat să o oprească, estimând că sub fostul guvern condus de PD Italia a devenit ''tabăra de refugiaţi'' a Europei.
Într-o scrisoare adresată premierului Conte, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a declarat sigur că sub conducerea noului guvern al acestuia ''Italia va şti să joace un rol de prim-plan şi să fie la înălţimea responsabilităţilor ei de ţară fondatoare a UE''. De altfel, guvernul de la Roma tocmai l-a propus comisar în viitoarea Comisie Europeană pe foarte proeuropeanul fost prim-ministru de stânga Paolo Gentiloni, în timp ce pieţele financiare au reacţionat favorabil (prin scăderea ratei dobânzii la creditele italiene pe 10 ani) după numirea eurodeputatului social-democrat Roberto Gualtieri ca ministru al economiei.
La fel ca preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, partenerii europeni nu vedeau cu ochi buni perspectiva unor alegeri anticipate pe care le dorea Salvini şi pentru care acesta a rupt coaliţia cu M5S, sperând că el ar câştiga uşor un astfel de scrutin, propulsat de popularitatea sa în creştere alimentată de politicile economice cu caracter social care ameninţau respectarea ţintei de deficit bugetar şi de măsurile împotriva migraţiei.
În privinţa acestora din urmă, premierul Giuseppe Conte a indicat luni într-un mesaj Facebook că doreşte să reia ''negocierile cu UE pentru a se depăşi regulamentul de la Dublin şi pentru a ajunge în sfârşit la o gestiune europeană a problemei migraţiei''.
Conte va susţine luni în faţa Camerei Deputaţilor un discurs de politică generală, înaintea votului de învestitură care nu ar trebui să-i pună probleme, deşi în Senat coaliţia dintre M5S şi PD are o majoritate de numai nouă mandate.
Italia va avea un guvern proeuropean şi cu orientare spre stânga
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

19
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
19

537
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
537

41
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
41

296
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
296

505
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
505

1.069
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.069

1.584
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.584

713
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
713

1.021
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.021

1.299
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.299

113
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
113

1.724
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.724

1.034
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.034














Comentează