Guvernul italian a detaliat joi modalităţile de atribuire a "bonusurilor de vacanţă", alocaţii care pot ajunge până la 500 de euro, menite să îi stimuleze financiar pe italieni să meargă în concedii în peninsulă şi să susţină astfel sectorul turistic afectat de pandemie, informează AFP potrivit Agerpres.
Măsura pentru care statul a deblocat 2,4 miliarde de euro este condiţionată de faptul că se adresează gospodăriilor ale căror venituri anuale nu depăşesc 40.000 de euro.
Bonusul vine în trei variante: 150 de euro pentru o singură persoană, 300 pentru o gospodărie cu două persoane şi 500 de euro pentru o familie compusă din trei persoane sau mai mult, a explicat miercuri conducerea Agenzia delle Entrate (Fiscul italian).
Alocaţia poate fi utilizată într-o structură hotelieră (hoteluri, cameră de oaspeţi, B&B) de pe teritoriul Italiei, începând cu 1 iulie ş până la 31 decembrie 2020.
Bonusul este accesibil printr-o aplicaţie lansată de Ministerul Culturii care generează un cod QR, cu care beneficiarul trebuie să se înregistreze. Important este faptul că 80% din bonus va fi utilizat ca reducere la unităţile de cazare alese, iar restul de 20% ia forma unei deduceri din impozitul pe venit în declaraţia de venit din 2021.
Anunţată în luna mai de Guvernul de la Roma într-unul din decretele de urgenţă adoptate în perioada crizei sanitare, bonusul vizează susţinerea turismului, un sector cheie pentru economia Italiei, în condiţiile în care este reponsabili pentru 13% din PIB.
În contextul pandemiei de coronavirus, profesioniştii din sectorul turismului se aşteaptă la o scădere vertiginoasă a activităţii în vara acestui an şi la cele mai slabe cifre de după 1998, cu 56 de milioane de înnoptări mai puţin şi o scădere de 3,2 miliarde euro a cifrei de afaceri.
Începând cu data de 3 iunie, Italia şi-a redeschis frontierele pentru turiştii străini proveniţi din Uniunea European şi/sau spaţiul Schengen.
Italia lansează bonusurile de vacanţă pentru a susţine turismul afectat de pandemie
Explorează subiectul
Articole Similare

101
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au publicat imagini cu trupe ruse folosind muniții cu fosfor alb într-un atac asupra orașului Kostiantînivka
101

231
Țara cu peste 820 de limbi vorbite: Lucruri mai puțin știute despre țările lumii
231

620
Arhitectura globală de securitate, în pericol? Rusia contestă Consiliul pentru Pace al lui Trump - ce se întâmplă cu rolul ONU
620

7.782
VIDEO Trump face un nou anunț șocant: vrea să preia o altă țară / „Este o naţiune cu probleme serioase şi doresc ajutorul nostru. Rubio se ocupă de asta”
7.782

4.015
VIDEO Atacă Statele Unite în Iran? Ultimul anunț făcut de Trump
4.015

1.962
VIDEO Compania care a împărțit cea mai mare parte din profitul anual ca bonusuri pentru angajați. Regula a fost: „Luați cât puteți căra în brațe”
1.962

1.393
Românul care i-a scos din sărite pe britanici. Bărbatul refuză să demoleze un garaj construi ilegal: 'Este oribil'
1.393

114
Familia raportoarei ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate a dat în judecată guvernul Trump
114

3.456
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
3.456

4.684
Tensiunea crește: MAE îi repatriază pe angajații ambasadei României din Israel
4.684

2.172
VIDEO Bubuie nervii! China și Qatarul intervin între talibani și pakistanezi, după ce au raportat peste 300 de morți în confruntări
2.172

277
UPDATE / VIDEO-FOTO Doi morți şi mai mulţi răniţi grav după ce un tramvai a deraiat la Milano: ce spune Poliția
277

1.454
Detalii terifiante! Fostul bancher ucrainean, ucis chiar de fiul său? Tânărul a fost reținut
1.454

















Comentează