Premierul italian, Giuseppe Conte, a anunţat duminică seară o nouă serie de măsuri pentru a stopa recrudescenţa COVID-19, în special restricţii legate de barurile şi restaurantele şi extinderea muncii de la distanţă, notează AFP preluat de agerpres.
Aceste măsuri "vor trebui să ne permită să înfruntăm noul val de contaminări care loveşte sever Italia şi Europa. Nu putem pierde timp. Trebuie să punem în aplicare aceste măsuri pentru a evita un nou lockdown generalizat ce ar pune economia în pericol", a declarat Giuseppe Conte într-un briefing de presă la Palazzo Chigi, sediul guvernului.
Filosofia generală este de a limita la maxim adunările şi promiscuitatea rezultată, propice transmiterii virusului, în spaţiul public sau în locuri private.
În timp ce restaurantele, care vor trebui să afişeze la exterior capacitatea maximă de primire, vor trebui să închidă cel mai târziu la miezul nopţii şi să primească cel mult şase persoane la o masă, barurile vor trebui să închidă la orele 18.00 dacă nu vor fi în măsură să ofere servicii la masă clienţilor pe scaune.
Administraţia va trebui să ia măsuri pentru ca 75% dintre funcţionari să lucreze de la distanţă, regulă recomandată cu tărie şi sectorului privat. Reuniunile de lucru în prezenţă vor trebui evitate în favoarea videoconferinţelor.
Telemunca va trebui să reducă presiunea asupra transportului în comun care, pentru a respecta distanţarea fizică, va trebui să limiteze numărul de călători, în special la orele de vârf.
În acelaşi sens, guvernul a decis că intrarea la orele de curs din şcoli, unde va fi favorizat învăţământul la distanţă, să se facă eşalonat pentru a evita aglomerările.
Sărbătorile şi târgurile locale, foarte răspândite în Italia, vor fi, de asemenea, interzise, afectând un sector care, potrivit sindicatului agricol Coldiretti, reprezintă 34.000 de locuri de muncă şi o cifră de afaceri de 900 de milioane de euro anual.
Sporturile colective pentru amatori, ca fotbal, baschet, vor fi şi ele interzise.
La nivel local, primarii vor putea decide "închiderea pentru public, cu începere de la orele 21.00, a străzilor sau locurilor unde se pot crea aglomerări", a mai afirmat premierul Giuseppe Conte.
Italia, care până la sfârşitul lui septembrie a fost o excepţie virtuoasă în Europa, se confruntă în prezent cu o creştere îngrijorătoare a numărului de contaminări. Vineri, a trecut pentru prima dată pragul de 10.000 de noi cazuri zilnice şi a rămas peste acest nivel simbolic sâmbătă (10.935) şi duminică (11.705). Circa 150.000 de teste sunt efectuate în fiecare zi în ţară.
Cele mai afectate regiuni sunt Lombardia (nord), Campania (sud), Lazio (centru) şi Piemont (nord-vest).
Italia impune noi măsuri drastice în faţa recrudescenței COVID-19
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

739
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
739

717
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
717

1.120
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.120

1.842
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.842

1.346
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.346

1.428
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.428

51
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
51

2.589
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.589

4.516
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.516

1.619
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.619

3.365
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.365

2.701
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.701

1.473
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.473
















Comentează