Fiul de 19 ani al lui Beppe Grillo, actorul de comedie care a fondat Mişcarea 5 Stele (M5S), este suspectat de violenţe sexuale, alături de alţi trei tineri, a relatat vineri cotidianul La Stampa, potrivit AFP preluat de agerpres.
O tânără de 19 ani, manechin 'de origine scandinavă', conform cotidianului, a spus poliţiei că a fost violată la mijlocul lunii iulie de cei patru tineri, printre care şi Ciro Grillo, în vila din Sardinia a lui Beppe Grillo.
Cei patru bărbaţi spun însă că raportul sexual a fost unul consimţit.
O anchetă a fost deschisă după ce a fost depusă o plângere la Milano la zece zile după presupusa agresiune sexuală.
Beppe Grillo a creat în 2009 Mişcarea 5 Stele (M5S), care a devenit primul partid italian la alegerile legislative din martie 2018, cu peste 32% din voturi, şi se află din iunie 2018 la putere, mai întâi în coaliţie cu Liga (extrema-dreaptă), iar apoi, de câteva zile, cu Partidul Democrat (centru-stânga).
Italia: Fiul fondatoului M5S, suspectat de agresiune sexuală (presă)
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

576
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
576

1.957
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
1.957

8.449
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
8.449

2.820
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
2.820

55
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
55

56
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
56

3.081
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.081

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.329
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.329

73
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
73

109
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
109

95
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
95

















Comentează