Italia a comemorat vineri doi de la prăbuşirea podului de la Genova, care s-a soldat cu 43 de moţi, prin discursuri şi un moment de reculegere de un minut lângă noul pod construit la locul tragediei, relatează dpa potrivit Agerpres.
Rudele victimelor au stat în tăcere, în timp ce băteau clopotele bisericilor, la ora exactă a accidentului, 11.36 (09.36 GMT).
Un memorial cu 43 de copaci a fost inaugurat sub noul pod San Giorgio, care a fost dat în folosinţă pe 3 august.
"Nu vom putea uita niciodată", a declarat prim-ministrul Giuseppe Conte în cadrul unui discurs rostit la ceremonie.
El a subliniat importanţa faptului de a-i trage la răspundere pe cei responsabili, referindu-se la investigaţia legală în desfăşurare a parchetului din Genova asupra tragicului eveniment.
"Nu mai este acceptabil ca aceste procese să dureze decenii", a declarat Egle Possetti, din cadrul unui comitet al rudelor victimelor.
Rudele suferă dublu pentru că "aşteaptă o dreptate care s-ar putea să nu mai vină niciodată", a adăugat ea.
Podul Morandi s-a prăbuşit pe 14 august 2018, iar maşinile şi camioanele au căzut de la mare înălţime. În acelaşi timp, sute de persoane care trăiau în zona de sub pod au avut locuinţele distruse.
Procurorii investighează în prezent 70 de persoane, inclusiv angajaţi ai operatorului autostrăzii, principala suspiciune îndreptându-se spre lipsa lucrărilor de întreţinere.
Primele rezultate ale anchetei sunt aşteptate la începutul lui 2021, au declarat autorităţile juridice pentru cotidianul La Repubblica.
Italia - Doi ani de la prăbușirea viaductului Morandi
București
9°C
Articole Similare

9
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
9

819
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
819

2.138
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
2.138

933
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
933

2.337
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
2.337

2.136
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.136

1.413
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.413

50
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
50

1.133
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
1.133

82
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
82

60
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
60

915
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
915

1.991
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.991
















Comentează