Autoritatea pentru Competiţie din Italia a amendat joi grupul Amazon.com cu 1,128 miliarde de euro, pentru că gigantul american a profitat de poziţia sa dominantă pentru a promova propriile sale operaţiuni de logistică în detrimentul competitorilor, transmite Reuters, conform AGERPRES.
Decizia autorităţilor italiene reprezintă una dintre cele mai mari amenzi impuse gigantului american în Europa şi vine după o amendă de 746 milioane de euro aplicată de Uniunea Europeană pentru încălcarea regulilor cu privire la protecţia datelor.
Într-un comunicat de presă, Autoritatea pentru Competiţie din Italia a precizat că Amazon s-a folosit de poziţia sa dominantă pe piaţa italiană pentru servicii de intermediere pe marketplaces pentru a favoriza adoptarea propriului său serviciu de logistică - Fulfilment by Amazon (FBA) - de către vânzătorii activi pe Amazon.it. Autoritatea a adăugat că Amazon a asociat utilizarea serviciului de logistică Fulfilment by Amazon cu accesul la un set de beneficii exclusive, precum eticheta Prime, care ajută la creşterea vizibilităţii şi stimularea vânzărilor pe Amazon.it.
"Amazon împiedică vânzătorii terţi să asocieze eticheta Prime cu oferte care nu sunt gestionate prin intermediul Fulfilment by Amazon", a precizat autoritatea italiană pentru concurenţă.
Eticheta Prime face mai uşor pentru comercianţi să vândă celor peste şapte milioane de consumatori care sunt membri ai programului de loialitate al Amazon.
În replică, Amazon susţine că serviciul său de logistică Fulfilment by Amazon (FBA) este unul complet opţional şi că majoritatea vânzătorilor terţi de pe Amazon nu îl utilizează. În aceste condiţii, grupul american consideră că amenda şi remediile propuse de autorităţile italiene sunt nejustificate şi disproporţionate.
În ultimele luni, ţările membre ale Uniunii Europene şi-au înmulţit amenzile împotriva giganţilor americani şi chinezi din domeniul digital în dorinţa de a le reglementa mai bine activităţile. În luna noiembrie, un comitet important din Parlamentul European a adoptat un proiect de reglementare a pieţelor digitale (Digital Markets Act/DMA) pentru a pune capăt abuzului de putere al giganţilor din acest sector.
Italia dă o amendă usturătoare grupului Amazon pentru abuz de poziţie dominantă. Este cea mai mare sancțiune impusă gigantului american în Europa
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

3.157
Criza carburanților - Șefii OMV merg peste Nicușor Dan
3.157

1.891
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.891

5.873
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
5.873

1.746
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
1.746

779
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
779

1.210
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.210

2.001
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
2.001

131
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
131

2.772
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.772

6.894
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
6.894

93
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
93

146
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
146

76
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
76
















Comentează