Recunoaşterea suveranităţii israeliene asupra părţii ocupate de Israel în platoul Golan în urma războiului de şase zile din 1967 reprezintă una din temele principale ale discuţiilor între Israel şi SUA, potrivit ministrului pentru serviciile secrete, Israel Katz, citat joi seara de France 24, scrie agerpres.ro.
Israelul încearcă să determine SUA să recunoască suveranitatea sa asupra platoului Golan ocupat, a lăsat să înţeleagă ministrul israelian într-o declaraţie făcută presei internaţionale miercuri, în care a apreciat că Washingtonul ar putea lua o decizie în acest sens în următoarele câteva luni.
Solicitat de Reuters, Israel Katz a declarat că această recunoaştere este acum unul din principalele subiecte aflate în discuţie între cele două ţări.
O astfel de decizie s-ar înscrie în siajul retragerii americane din acordul privind programul nuclear iranian şi al mutării în această lună a ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.
Platoul Golan este o zonă strategică de aproximativ 1.200 kilometri pătraţi la frontiera cu Siria. Teritoriu sirian până în 1967 şi până la războiul de şase zile din 1967, această regiune se află în prezent sub controlul Israelului, care a dus aici o politică de colonizare şi l-a anexat în 1981 fără a obţine însă recunoaşterea internaţională.
Dacă restituirea Golanului către Damasc a fost luată o dată în calcul de către guvernul israelian, acum nu mai este cazul. Statul israelian consideră prezenţa elementelor iraniene în Siria drept o ameninţare pentru securitatea sa.
Potrivit ministrului Katz, ar fi tocmai momentul pentru recunoaşterea de către SUA a Golanului ca teritoriu israelian. 'Este momentul perfect pentru a lua o astfel de decizie', a apreciat el. 'Cel mai dureros răspuns care ar putea fi dat iranienilor ar fi recunoaşterea suveranităţii Israelului asupra Golanului printr-o declaraţie americană, o proclamare prezidenţială gravată în marmură legislativă', a declarat oficialul pentru Reuters.
Abordată de premierul israelian Benjamin Netanyahu în cadrul primei sale vizite la Donald Trump la Casa Albă, în februarie 2017, această problemă este acum examinată la toate nivelurile preşedinţiei americane, a adăugat el. '(...) Există o mare probabilitate ca aceasta să se întâmple', a spus Katz. Întrebat dacă o astfel de decizie ar putea fi luată în acest an, el a răspuns:'Da, în câteva luni sau cam aşa ceva'.
Invitat să comenteze aceste afirmaţii, un reprezentant al Ambasadei SUA în Israel a refuzat să se pronunţe. Recunoaşterea suveranităţii israeliene asupra platoului Golan de către SUA va suscita fără îndoială reticenţa comunităţii internaţionale şi cea a Rusiei, care susţine de mult timp că aliatul său sirian îşi poate redobândi controlul asupra acestui teritoriu, notează France 24.
Israelul presează SUA să recunoască suveranitatea sa asupra părţii ocupate în Peninsula Golan
Explorează subiectul
Articole Similare

126
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul continuă să respingă propunerile care ar presupune cedări teritoriale sau renunțarea la aspirațiile euroatlantice
126

121
Ucraina ar putea adera la UE până în 2027 – detalii din proiectul planului de pace negociat cu SUA
121

337
VIDEO Portugalia, paralizată de o grevă generală: Milioane de oameni în stradă, ciocniri violente cu poliția
337

78
Odessa, în beznă după un atac rusesc de amploare asupra rețelei electrice
78

2.328
Cât ar costa astăzi vacanța de lux a lui Kevin McCallister din 'Singur acasă 2', la celebrul Hotel Plaza din New York al lui Trump
2.328

3.298
Germania face acuzații fără precedent la adresa Moscovei. Ambasadorul rus la Berlin, chemat să explice campania 'Storm 1516'
3.298

1.788
Destinație celebră printre români vine cu restricții pentru Revelion: Alcoolul și artificiile, interzise
1.788

2.050
Belarus reacționează după ridicarea sancțiunilor americane. Eliberează 123 de deținuți politici
2.050

272
Pacea va dura cât timp vrea Putin. Înalt demnitar UE: 'Problema este Rusia'
272

4.341
Donald Trump râvnește la cea mai mare insulă din Europa: Serviciile secrete cataloghează SUA drept o mare amenințare
4.341

2.088
Europa este trasă la răspundere de SUA. Cum se va apăra în fața acuzației lui Trump privind 'dispariția civilizației'
2.088

172
Grinch lovește din nou. Doi bărbați au fost arestați după ce au distrus bradul comunității imediat după aprinderea luminițelor
172

1.895
Alertă cu bombă la frontiera de nord a Republicii Moldova: Posibilă minare a trenului de pe ruta Bucureşti – Kiev. Autorităţile au activat semnalul 'Exploziv BRAVO'
1.895





















Comentează