Guvernul israelian a aprobat vineri o nouă relaxare a măsurilor de izolare, autorizând cu anumite condiţii deschiderea a numeroase magazine şi restaurantelor şi cafenelelor, în speranţa repunerii progresive pe picioare a economiei ţării, relatează AFP potrivit Agerpres.
Autorităţile au anunţat în urmă cu mai puţin de o săptămână redeschiderea librăriilor, a magazinelor de bricolaj şi de electrocasnice.
Cu excepţia centrelor comerciale, guvernul a anunţat vineri că toate celelalte magazine îşi vor putea redeschide porţile începând de duminică, dar cu respectarea condiţiilor sanitare stricte precum purtarea măştii şi limitarea numărului de clienţi în magazin pentru a respecta cât mai bine măsurile de distanţare socială.
Restaurantele şi cafenelele se vor putea redeschide dar nu vor avea dreptul de a servi la faţa locului, ci numai de a oferi meniuri la pachet, în condiţiile în care de şase săptămâni erau permise numai livrările la domiciliu.
Frizeriile şi centrele de înfrumuseţare vor fi şi ele autorizate să-şi reia activităţile, dar limitând de asemenea numărul de clienţi.
"Aceste măsuri de relaxare vor fi valabile până la 3 mai", au anunţat într-un comunicat comun biroul prim-ministrului, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Sănătăţii.
Israelul a anunţat primul său caz de contaminare cu noul coronavirus pe 21 februarie şi a înregistrat de atunci peste 14.800 de cazuri de COVID-19, între care 193 de decese.
Potrivit unui sondaj difuzat vineri de cotidianul Maariv, majoritatea (60%) israelienilor chestionaţi privesc favorabil acţiunea prim-ministrului Benjamin Netanyahu pentru limitarea propagării virusului, dar o proporţie similară percep defavorabil acţiunea sa pentru salvarea economiei ţării.
Înainte de criză, economia israeliană era în plină turaţie, cu o rată a şomajului de 3,4% în februarie, dar de atunci un milion de persoane şi-au pierdut locurile de muncă, ceea ce a făcut ca şomajul să crească la circa 25%, exercitând o presiune asupra guvernului de a accelera ieşirea din izolare şi de a ajuta firmele.
Tot vineri guvernul a votat în favoarea unui ajutor pentru lucrătorii independenţi şi micile companii în valoare de 8 miliarde de shekeli (circa 2,1 miliarde de euro).
Israelul anunţă noi măsuri de relaxare a izolării și redeschiderea parţială a restaurantelor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Iranul amenință direct populația din Marea Britanie, țară în care trăiesc mulți români: Decizia lui Starmer pune în pericol cetățenii
0

364
A fost găsit cel mai bătrân om din lume: Are toate viciile despre care se spune că scurtează viața. Nu ia niciun medicament
364

403
Analiză: Cum s-a transformat războiul din Iran într-o problemă scăpată de sub control pentru Trump
403

782
Destinațiile de lux mai râvnite decât Dubai: Goniți de război, bogații lumii au găsit noi refugii, mult mai exclusiviste
782

10
Studiu: Rata de topire a gheţarilor din Himalaya s-a dublat din anul 2000
10

1.300
Răsturnare de situație: După amenințările lui Trump, Marea Britanie cedează și îi lasă pe americani să folosească bazele pentru atacuri asupra Iranului
1.300

4.081
Armata iraniană lansează o amenințare fără precedent: "Nu vor mai fi în siguranţă nici măcar în timpul călătoriilor sau în vacanţe"
4.081

1.213
Trump consideră că SUA au câștigat războiul cu Iranul: 'Le-am distrus totul. Nu ştiu dacă ar fi posibil să fii lovit şi mai tare'
1.213

1.184
La Pentagon se fac pregătiri pentru o inazie terestră în Iran: Se așteaptă doar ordinul lui Donald Trump
1.184

1.219
Vladimir Putin își trimite ”umbra” la Budapesta, pentru a supraveghea alegerile: Viktor Orban are mari emoții
1.219

1.598
Trump estimează că Iranului i-ar trebui "zece ani" pentru a se reconstrui după război: "Dacă rămânem mai mult timp, nu îşi vor mai reveni niciodată"
1.598

1.917
Ucraina face un pas strategic major și își extinde prezența militară în Orientul Mijlociu
1.917

5.790
VIDEO Rumoare în lumea islamică: Iranul lovește în zona locurilor sfinte din Orașul Vechi al Ierusalimului
5.790
















Comentează