Aviaţia israeliană a lovit poziţii militare ale mişcării Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, în noaptea de miercuri spre joi, după un tir cu rachete vizând sudul Israelului, lansat de pe teritoriul palestinian, a indicat armata israeliană, citată de AFP.
Aviaţia a vizat 'opt ţinte militare în trei baze ale Hamas', potrivit unui comunicat al armatei.
Aceste raiduri nu s-au soldat cu victime, a indicat la rândul său gruparea islamistă Hamas într-un comunicat.
Atacurile aeriene intervin ca ripostă la un tir cu rachete împotriva Israelului dinspre Fâşia Gaza, a afirmat armata israeliană.
Sistemul de apărare antiaeriană Iron Dome nu a reuşit să intercepteze racheta, a precizat un purtător de cuvânt militar, adăugând că pe moment nu se ştie dacă proiectilul lansat de palestinieni a produs pagube, o anchetă fiind în curs de desfăşurare.
Aviaţia israeliană a vizat, între altele, o bază militară în nordul Fâşiei Gaza, o tabără de antrenament, precum şi un sit unde sunt fabricate arme şi altul unde acestea sunt depozitate, conform comunicatului armatei.
Este primul tir cu rachete de la episodul de săptămâna trecută când o rachetă trasă dinspre Fâşia Gaza a distrus o casă într-un oraş israelian, provocând - ca ripostă - raiduri israeliene împotriva a circa 20 de ţinte militare în Fâşia Gaza.
Hamas a dezminţit că s-ar afla în spatele recentelor tiruri cu rachete împotriva Israelului, acuzând elemente 'iresponsabile' de încercarea de a torpila eforturile ONU şi Egiptului privind încheierea unui armistiţiu cu Israelul.
Dar armata israeliană a reiterat în comunicatul său că ea consideră mişcarea islamistă Hamas drept responsabilă pentru 'toate evenimentele emanând dinspre Fâşia Gaza', adăugând că este pregătită pentru o 'largă gamă de scenarii'.
Israelul a efectuat raiduri aeriene în Fâșia Gaza ca răspuns la un tir cu rachete
București
16°C
Articole Similare

296
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
296

2.310
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
2.310

1.365
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.365

2.806
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
2.806

10.443
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
10.443

3.197
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.197

61
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
61

61
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
61

3.374
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.374

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.385
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.385

76
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
76

















Comentează