Ministrul israelian al imigraţiei, Zeev Elkin, a afirmat miercuri că "peste 30.000 de noi imigranţi urmează să ajungă în Israel în 2015", cel mai mare număr din ultimii zece ani, potrivit unui comunicat dat publicităţii joi de Comisia parlamentară pentru imigraţie, citat de AFP.
Prezentând în faţa acestei comisii bilanţul anual al activităţilor ministerului său, Zeev Elkin a vorbit despre o creştere de 16% în raport cu 2014, când 27.488 de persoane au imigrat în Israel, depăşind astfel nivelul atins în 2005 cu 23.268 de persoane.
Franţa este ţara de unde provine cel mai mare număr de noi imigranţi, cu o creştere de 118% în doi ani şi un număr prevăzut de 7.500 de persoane în 2015, faţă de 6.985 în 2014 şi 3.440 în 2013, potrivit ministrului.
În 2014, pentru prima dată de de la crearea Israelului în 1948, Franţa a fost prima ţară de emigraţie spre Israel, cu peste 6.000 de imigranţi.
Cu un total estimat de 500.000 sau 600.000 de membrii, evreii din Franţa reprezintă prima comunitatea evreiască din Europa şi a treia din lume, după Israel şi Statele Unite.
Imigrarea evreilor din Franţa a devenit o prioritate pentru autorităţile israeliene, într-un climat de îngrijorare pe fondul ascensiunii antisemitismului în Europa.
Potrivit bilanţului, în 2015 Israelul urmează să primească, de asemenea, 7.100 de evrei din Ucraina (o creştere de 250% în doi ani), 6.300 din Rusia şi 2.900 din Statele Unite.AGERPRES
Israel: Imigraţia evreiască atinge cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani
Explorează subiectul
Articole Similare

277
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
277

919
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
919

5.289
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
5.289

4.491
Mesajul guvernatorul Californiei stârnește reacții puternice: Trump a slăbit America și a unit Europa
4.491

5.563
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
5.563

2.902
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.902

4.220
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
4.220

3.871
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
3.871

5.547
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
5.547

3.292
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
3.292

5.828
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
5.828

9.120
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
9.120

3.845
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.845

















Comentează