Jucătoarea română de tenis Irina Bara a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, la Paris, pe japoneza Nao Hibino, cu 7-6 (5), 6-4.
Bara (27 ani, 114 WTA), a cincea favorită a tabloului preliminar, a obţinut victoria după ceva mai bine de două ore de joc (2 h 04 min).
Hibino (27 ani, 215 WTA) a condus în primul set cu 2-0 şi 3-1, dar Bara a întors scorul şi a avut 4-3, apoi nipona a condus cu 5-4, românca a avut 6-5, ajungându-se în tiebreak, unde Irina Bara s-a impus cu 7-5.
În setul secund, Bara şi-a pierdut serviciul al debut, dar apoi a câştigat cinci ghemuri consecutive. I-a permit japonezei să revină la 5-4, încheind conturile cu un break (6-4).
Hibino a avut mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 34-26, dar şi mai multe erori neforţate, 43-21.
Bara şi-a asigurat un cec de 60.000 de euro şi 50 de puncte WTA.
Vineri, Mihaela Buzărnescu (34 ani, 118 WTA) o va înfrunta pe suedeza suedeza Mirjam Bjorklund (23 ani, 150 WTA), în ultimul tur al calificărilor. Buzărnescu are asigurat un cec de 25.600 de euro şi 30 de puncte WTA.
Luni, Gabriela Lee (Talabă) şi Alexandra Ignatik (Cadanţu) au fost învinse în primul tur.
Sunt calificate direct pe tabloul principal Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Irina Begu şi Ana Bogdan. Tragerea la sorţi a tablourilor principale de simplu va avea loc joi, la Paris, de la ora 19:45 (ora României).
Irina Bara a reuşit să se califice pe tabloul principal la Roland Garros
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
Andrei Nicolescu face scandal după Rapid - Dinamo. Vrea suspendarea lui Istvan Kovacs
0

617
Sociologul Gelu Duminică intervine, după ce dinamoviștii au afișat un banner cu caracter rasist la meciul cu Rapid: Ar trebui să-și ceară scuze
617

912
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
912

87
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei. A câștigat Marele Premiu al Chinei
87

39
Franţa a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni
39

137
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
137

34
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
34

79
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
79

101
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
101

287
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
287

1.220
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.220

38
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
38

49
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
49
















Comentează