Autorităţile din Iran intenţionează să aplice mai strict cerinţa ca femeile să poarte văl, prin extinderea supravegherii video, potrivit DPA.
Comisia Juridică din Parlament vrea să extindă la toate spaţiile publice supravegherea video deja folosită în traficul rutier, a relatat vineri ziarul Etemad.
Într-o primă etapă, femeile vor fi atenţionate prin SMS dacă încalcă regula. Mai multe încălcări vor fi sancţionate prin amenzi.
La începutul lunii ianuarie, Etemad a relatat despre reformele pentru sancţionarea mai strictă a încălcărilor codului vestimentar islamic. Atunci, se vorbea despre serviciu în folosul comunităţii, cursuri de reeducare, interdicţii de părăsire a ţării, restricţii la angajare şi amenzi.
De câteva luni, celebra poliţie a moravurilor, care obişnuia să se asigure prin patrule de respectarea legii privind purtarea vălului, a dispărut aproape complet de pe străzi.
Multe femei din marile oraşe din Iran nu mai poartă văl. Criticii din Iran spun că nu există sprijin în societate pentru noua înăsprire. De peste patru luni, iranienii demonstrează împotriva politicilor represive.
Valul de proteste a fost declanşat de decesul unei tinere kurde iraniene, Mahsa Amini, în arestul poliţiei. Ea a murit la mijlocul lunii septembrie după ce a fost arestată de poliţia moravurilor pentru că ar fi încălcat legea privind purtarea vălului.
Ea a devenit un simbol al valului de proteste care a aruncat Iranul în cea mai gravă criză politică din ultimele decenii. În ultimele săptămâni, protestele de stradă s-au redus din nou.
Iranul ripostează dur după protestele din ultimele luni: Teheranul înăspreşte aplicarea obligaţiei ca femeile să poarte văl
București
8°C
Articole Similare

153
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
153

198
Atenție, șoferi! Punctul de amendă se scumpește. La cât va ajunge cea mai mare sancțiune
198

316
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
316

477
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
477

959
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
959

1.192
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.192

1.616
FOTO Percheziții de amploare în trei județe: Polițiștii și DIICOT au destructurat o grupare de contrabandă cu țigări
1.616

2.946
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
2.946

1.962
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
1.962

1.253
VIDEO-FOTO Incendiu puternic în timpul slujbei la o biserică, monument istoric, din Prahova: Pompierii intervin de urgență
1.253

1.461
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.461

1.314
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.314

1.925
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.925
















Comentează