Iranul nu va capitula sub presiunile Statele Unite şi nu va renunţa la obiectivele sale, chiar dacă este bombardat, a declarat joi preşedintele Hassan Rouhani, amplificând retorica agresivă dintre cele două state din ultima perioadă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"La peste un an după impunerea acestor sancţiuni severe, poporul nostru nu s-a înclinat sub presiuni, în pofida dificultăţilor cu care se confruntă", a afirmat preşedintele Rouhani cu ocazia participării la o ceremonie de comemorare a războiului dintre Iran şi Irak (1980-1988), citat de IRNA.
"Avem nevoie de rezistenţă pentru ca duşmanii noştri să ştie că, dacă ne bombardează ţara şi dacă copiii noştri sunt martirizaţi, răniţi sau luaţi prizonieri, nu vom renunţa la obiectivele ce vizează independenţa ţării noastre şi mândria noastră".
În aceeaşi zi, ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif s-a aflat în vizită în Pakistan, unde a discutat chestiuni regionale cu înalţi funcţionari pakistanezi.
"În prezent, regiunea noastră se află într-o situaţie foarte critică şi sunt luate măsuri periculoase în regiune, aşa că avem nevoie de consultări cu toţi vecinii noştri", a declarat Zarif la sosirea la Islamabad, potrivit agenţiei de presă Fars.
Şeful diplomaţiei iraniene a făcut apel la comunitatea internaţională să adopte iniţiative practice pentru a contracara abordarea "agresivă" şi "hărţuirea" Teheranului de către Washington.
În acelaşi timp, joi, purtătorul de cuvânt al Consiliului suprem al securităţii naţionale iraniene, Keyvan Khosravi, a declarat că Iranul nu este "în niciun caz" dispus să discute cu SUA, atât timp cât Washingtonul nu îşi schimbă "atitudinea" faţă de Republica islamică, potrivit agenţiei oficiale de presă iraniene Irna, citată de AFP.
"Am spus-o în mod clar: atât timp cât nu se schimbă atitudinea, atât timp cât naţiunea noastră nu se consideră satisfăcută în drepturile sale, [...] calea noastră va rămâne neschimbată. În niciun caz nu vor fi discuţii", a declarat Khosravi.
Potrivit Irna, Khosravi a menţionat sosirea în Iran a mai multor delegaţii străine care au adus mesaje "din partea Americii" şi a indicat că ţara sa s-a opus "fără excepţie" primirii acestor emisari.
Ministrul afacerilor externe din Oman Yussef Ben Alawi Ben Abdallah s-a întâlnit luni, la Teheran, cu omologul său iranian. Joi, directorul politic din ministerul german de externe Jens Plotner s-a deplasat în capitala iraniană pentru a se întâlni cu un adjunct al ministrului Zarif.
"Apreciem eforturile germanilor de a contribui la dezescaladarea situaţiei", a declarat la Washington purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Morgan Ortagus. "Apreciem toate eforturile din partea aliaţilor noştri care ar dori să ne ajute să diminuăm tensiunile cu Iranul", a adăugat Ortagus, fără a dori să confirme dacă delegaţiile străine care s-au deplasat la Teheran sunt purtătoarele unui mesaj din partea SUA.
"Suntem foarte deschişi în mesajul nostru public", "vrem doar să disuadăm" şi "nu căutăm un război cu Iranul", a insistat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat în faţa presei.
Omanul are relaţii bune atât cu SUA cât şi cu Iranul şi a jucat un rol crucial în intermedierea discuţiilor care s-au finalizat cu încheierea acordului internaţional vizând limitarea programului nuclear iranian, încheiat la Viena în iulie 2015 şi la care preşedintele Trump a decis în mod unilateral să renunţe în mai 2018.
După ce s-a declarat deschis unor discuţii cu liderii iranieni, preşedintele Trump a afirmat luni că guvernul său nu a căutat să se implice într-un dialog, adăugând că Iranul ar trebui să facă primul pas dacă doreşte să negocieze cu Statele Unite.
Ghidul suprem iranian, ayatollah Ali Khamenei, a exclus orice negociere "cu guvernul american actual". Teheranul ameninţă să se dezangajeze progresiv din acordul de la Viena dacă ceilalţi parteneri în acest pact nu îi permit să eludeze sancţiunile din SUA.
Iranul nu va ceda la presiunile SUA nici în cazul unor bombardamente, anuță Hassan Rouhani
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

405
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
405

1.075
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
1.075

988
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
988

67
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
67

812
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
812

3.172
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.172

2.952
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.952

5.622
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.622

2.129
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.129

3.899
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.899

16.470
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
16.470

4.079
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.079

81
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
81
















Comentează