Rusia a trimis o primă tranşă a sistemului său de rachete de apărare aeriană S-300 către Iran, a confirmat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Hossein Jaber Ansari, citat de agenţia de presă Tasnim, potrivit Reuters.
'Noi am anunţat deja că, în pofida unor schimbări în termenul de livrare, tranzacţia este în curs de desfăşurare şi (...) prima parte a echipamentului a sosit deja în Iran, iar furnizarea altor tranşe va continua', a declarat acesta pentru agenţia de presă Mehr, citată de Interfax.
De asemenea, el a spus că livrarea a fost făcută prin Marea Caspică.
O sursă din structurile legate de exportul rusesc de armament a confirmat pentru Interfax transferul, dar fără să precizeze numărul de sisteme livrate. Contractul privind livrarea de S-300 cu Iranul va fi onorat integral până la sfârşitul acestui an, a mai spus acelaşi responsabil rus.
Rusia anulase în 2010, la presiunea Occidentului, contractul încheiat în 2007 cu Iranul privind livrarea de sisteme S-300, printre cele mai avansate din domeniu la ora actuală. Dar preşedintele Vladimir Putin a ridicat această interdicţie printr-un decret semnat în aprilie 2015, după convenirea unei înţelegeri, înainte de acordul-cadru, între Iran şi marile puteri cu privire la dosarul nuclear iranian.
Israelul s-a opus cu fermitate furnizării acestor sisteme antiaeriene ruseşti către Iran, ţară ce nu recunoaşte statul israelian. AGERPRES
Iranul confirmă că a primit primele baterii de rachete antiaeriene ruseşti S-300 (oficial)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

655
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
655

1.046
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.046

521
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
521

764
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
764

1.005
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.005

81
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
81

1.452
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.452

907
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
907

2.798
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.798

51
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
51

79
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
79

6.271
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.271

2.174
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.174















Comentează