Iranul a condamnat ferm sâmbătă declaraţia "fără temei" a miniştrilor de externe din G7, care au acuzat Teheranul că se face responsabil de atacul asupra unui petrolierului Mercer Street de pe 29 iulie din largul coastei statului Oman, în care au murit un cetăţean britanic şi unul român, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
"Condamnăm cu fermitate acuzaţiile fără fundament ale miniştrilor de externe ai G7 şi înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe în care aceştia aduc acuzaţii nefondate Republicii Islamice Iran", a indicat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe Said Khatibzadeh.
Potrivit acestuia, este "demn de menţionat" că "incidentul a fost pregătit să survină cu câteva zile înainte de inaugurarea noului preşedinte iranian".
"Dacă ar fi să ne confruntăm duşmanii, am declara deschis acest lucru, aşa că recentele poveşti ale inamicilor constituie o operaţiune psihologică", a afirmat la rândul său un purtător de cuvânt al forţelor armate iraniene, Abolfazl Shekarchi, citat de media de stat.
Miniştrii de externe din statele G7 afirmă, într-o declaraţie comună difuzată vineri, că Iranul ameninţă pacea şi securitatea internaţională şi că toate dovezile disponibile arată că Republica Islamică a fost în spatele atacului asupra petrolierului Mercer Street
Iranul condamnă declaraţia 'neîntemeiată' a miniştrilor de externe din G7, în privința atacului asupra petrolierului Mercer Street
București
5°C
Articole Similare

2
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
2

303
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
303

896
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
896

50
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
50

37
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
37

1.415
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.415

191
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
191

2.585
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.585

46
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
46

2.380
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.380

195
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
195

2.492
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.492

109
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
109
















Comentează