Iranul a anunţat marţi arestarea a trei grupări militante care plănuiau atacuri împotriva musulmanilor şiiţi în timpul pelerinajului anual Arbaeen, care marchează sfârşitul perioadei de doliu de 40 de zile în memoria imamului Hussein, nepotul profetului Mahomed, transmite Reuters preluată de Agerpres.
Sute de mii de iranieni călătoresc în fiecare an în pelerinaj în oraşul irakian Kerbala, unde şiiţii cred că sunt înhumate rămăşiţele pământeşti ale imamului Hussein.
Ministrul iranian al informaţiilor, Mahmoud Alavi, aflat într-o vizită în zona de frontieră cu Irak, a declarat marţi că 'trei grupări teroriste care intenţionau să atace pelerini de Arbaeen au fost arestate'.
Responsabilul nu a precizat când şi unde au avut loc arestările.
Şiiţi sunt consideraţi apostaţi de insurgenţii islamişti sunniţi din Irak. Grupări armate sunnite din Iran şi-au înmulţit în ultimele luni atacurile împotriva unor ţinte militare şi civile.
Iranul a întărit securitatea în zonele de frontieră în urma atacului din luna septembrie în care cinci bărbaţi înarmaţi au ucis 25 de persoane la o paradă militară în sud-vestul ţării.
Militanţi ai Statului Islamic şi o mişcare de opoziţie a etnicilor arabi iranieni au revendicat atacul, dar fără a furniza dovezi convingătoare.
Cel puţin zece membri ai forţelor de securitate, inclusiv ai Gardienilor Revoluţiei, au fost răpiţi săptămâna trecută la graniţa cu Pakistan de o grupare sunnită separatistă.
Iranul a anunţat arestarea a trei grupări militante care plănuiau atacuri împotriva musulmanilor şiiţi
București
2°C
Articole Similare

406
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
406

31
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
31

692
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
692

24
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
24

1.107
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.107

45
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
45

2.079
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.079

118
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
118

801
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
801

895
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
895

1.291
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.291

1.840
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.840

779
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
779















Comentează