Forţele irakiene au descoperit o nouă groapă comună presupusă a grupării Stat Islamic (SI) într-un sector recent eliberat de sub controlul jihadiştilor în apropiere de Mosul, potrivit unor corespondenţi ai agenţiei France Presse aflaţi la faţa locului.
Situl, eliberat de forţele de elită ale Ministerului de Interne, este situat în exteriorul satului Tall Adh-Dhahab, la circa 10 kilometri sud de Mosul, bastion al SI în Irak.
Bucăţi de oase şi resturi de îmbrăcăminte ca un pantalon rupt sau o pereche de şlapi puteau fi observate la locul tragediei, peste care plutea un miros sufocant.
Potrivit locuitorilor, corpurile circa 40 de persoane s-ar putea afla în situl respectiv pe care SI îl utiliza pentru execuţii, a menţionat un responsabil din cadrul Ministerului de Interne.
"Majoritatea acestor persoane erau membri ai forţelor de securitate, armatei şi poliţiei", a precizat locotenentul Yahya Joumma, prezent în zonă.
"Erau vreo 40, potrivit martorilor", a adăugat el.
Forţele irakiene au mai descoperit gropi comune în zonele eliberate de sub controlul jihadiştilor.
Săptămâna trecută au găsit o groapă comună în satul Hamam al-Alil, la sud-vest de noul sit. Potrivit locuitorilor satului, sute de corpuri decapitate ar putea fi îngropate acolo, a făcut cunoscut Human Rights Watch (HRW).
Forţele irakiene, sprijinite de o coaliţie internaţională condusă de Washington, au lansat la 17 octombrie o ofensivă în vederea eliberării oraşului Mosul din mâinile SI, a doua localitate din ţară pe care jihadiştii au cucerit-o în iunie 2014.AGERPRES
Irak: O nouă groapă comună cu 40 de cadavre a fost descoperită în apropiere de Mosul
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

0
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
0

886
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
886

2.245
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
2.245

1.909
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
1.909

801
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
801

37
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
37

7.238
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
7.238

3.220
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.220

61
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
61

6.523
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
6.523

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

4.857
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
4.857

6.897
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
6.897

















Comentează