Două drone au fost doborâte duminică deasupra unei baze din Irak care adăposteşte militari americani, care a fost deja vizată de o dronă-capcană în urmă cu o lună, o tehnică utilizată de grupările armate proiraniene, a anunţat armata irakiană, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Bateriile antiaeriene C-RAM, instalate de armata americană după înmulţirea atacurilor, au intrat în acţiune în zori pentru a intercepta aceste drone deasupra bazei aeriene din Ain al-Assad, în vestul deşertic.
Câteva ore mai devreme, o rachetă a căzut peste aeroportul din Bagdad, "fără a face victime sau pagube materiale", potrivit purtătorului de cuvânt al coaliţiei antijihadiste, condusă de SUA, colonelul Wayne Marotto.
Irak - Două drone au fost doborâte deasupra unei baze militare americane
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.634
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
1.634

35
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
35

6.527
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
6.527

3.837
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.837

27
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
27

2.937
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.937

9.878
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
9.878

2.084
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.084

5.268
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.268

1.729
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.729

191
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
191

1.961
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.961

138
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
138

















Comentează