Cel puţin 50 de gropi comune au fost descoperite în Irak, în zone care s-au aflat sub controlul grupării jihadiste Stat Islamic (SI), trei astfel de gropi fiind săpate pe un teren de fotbal din oraşul Ramadi, a anunţat vineri emisarul special al ONU pentru Irak, Jan Kubis, potrivit AFP.
''Probele crimelor odioase'' comise de gruparea jihadistă ultraradicală s-au acumulat pe măsura recuceririi teritoriilor care s-au aflat sub controlul SI, a explicat Kubis în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.
Conform reprezentantului comunităţii internaţionale, ''peste 50 de gropi comune au fost descoperite până în acest stadiu în mai multe zone din Irak''. Deocamdată nu se cunoaşte numărul total al corpurilor aflate în gropile respective, ci doar faptul că în cele trei gropi de la Ramadi se găseau circa 40 de cadavre.
Ramadi, oraş situat la vest de Bagdad, a fost recucerit complet de forţele irakiene în februarie, după luni de confruntări intense cu militanţii jihadişti din organizaţia Stat Islamic.
Armata irakiană, sprijinită de bombardamentele coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de SUA, a recucerit în ultima perioadă teritorii importante din vestul şi nordul Irakului ce erau sub controlul SI.
Pe de altă parte, Jan Kubis a atenţionat că în Irak criza umanitară se agravează, estimând că o treime din populaţia irakiană, respectiv 10 milioane de persoane, are nevoie urgentă de asistenţă. ''Încă două milioane de persoane ar putea fi strămutate până la finalul anului ca urmare a campaniei militare împotriva SI'', a adăugat el.
În acest context, Kubis a lansat un apel la soluţionarea crizei guvernamentale grave de la Bagdad, subliniind că gruparea jihadistă profită de pe urma instabilităţii politice şi a absenţei reformelor în Irak. AGERPRES
Irak: Cel puţin 50 de gropi comune, descoperite în foste teritorii controlate de Statul Islamic
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

12
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
12

127
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
127

199
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
199

1.839
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.839

986
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
986

1.271
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.271

1.251
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.251

620
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
620

1.563
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.563

97
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
97

3.534
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.534

4.190
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.190

3.318
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.318

















Comentează