Noul preşedinte al PMP Caraş-Severin a fost ales, sâmbătă, Ionuţ Mihai Popovici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
"Acest lucru mă obligă să fac, în continuare, ceea ce este mai bun pentru judeţul Caraş-Severin, pentru Partidul Mişcarea Populară, iar în următoarele competiţii electorale, alături de colegii mei, ne dorim să ducem partidul pe podium şi nu pe orice loc", a declarat noul lider al PMP Caraş-Severin, scrie agerpres.ro.
Prezent la conferinţa de alegeri a fost şi preşedinte executiv al PMP Eugen Tomac.
"Până pe 16 iunie, toate organizaţiile judeţene au programate alegeri interne. Eu regret că, în ultimii doi ani, din raţiuni care nu au nimic în comun cu politica, organizaţia a fost blocată în activitate, dar mă bucur enorm că am găsit aici partidul unit, poate mult mai unit decât înaintea alegerilor locale sau parlamentare. Sunt convins că echipa condusă de Ionuţ Mihai Popovici va face o figură foarte frumoasă pe scena politică din Caraş-Severin. Avem oameni inimoşi, care au venit în acest proiect din convingere, nu din interese. Regret profund că domnul deputat Ion Tabugan, care a profitat de indulgenţa conducerii PMP, care i-a oferit şansa de a primi un nou mandat, nu şi-a respectat cuvântul dat. Mi-a spus că este un bănăţean demn şi mi-a promis că nu-şi va trăda niciodată cuvântul dat, însă, s-a dovedit a fi un politician foarte mic, cu ambiţii mărunte", a afirmat Tomac.
De altfel, el a cerut demisia deputatului Ion Tabugan din Parlament, pentru că mandatul este, în opinia sa, al Partidului Mişcarea Populară.
"Dacă are această demnitate de bănăţean demn, pe care o invocă atât de des, ar trebui să şi-o păstreze şi să renunţe la mandatul de deputat în Parlamentul României, pentru că este inadmisibil ceea ce a făcut. Este un lucru atât de grav, care spulberă speranţele multor oameni ce vor să vină spre politică", a precizat Eugen Tomac.
Deputatul de Caraş-Severin, Ion Tabugan, a informat, în această săptămână, Biroul permanent al Camerei că nu mai face parte din grupul parlamentar al PMP şi că va activa ca deputat independent.
Ionuţ Mihai Popovici - noul lider al PMP Caraş-Severin
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.894
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
1.894

1.779
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.779

1.387
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.387

1.181
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.181

1.197
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.197

254
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
254

1.408
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.408

674
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
674

924
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
924

697
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
697

2.812
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.812

97
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
97

110
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
110

















Comentează