Ion Cristoiu crede că Alianța Nord-Atlantică ar fi trebuit să fie desființată în urmă cu mulți ani și a explicat motivul pentru care a fost creată.
Publicistul spune că la momentul în care s-a înființat NATO, țările occidentale doreau să se ferească de pericolul pe care îl reprezenta Uniunea Sovietică la acel moment. Din 1990 a devenit însă aproape inutilă.
„Nimic, ceea ce trebuia din ’90. Omul simplu are o mare problemă, că întotdeauna nu-și imaginează că ar putea fi altceva. Și ne uităm, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Japonia încasase două bombe nucleare. Și, cu toate acestea, în timpul ăsta, în timpul războiului, americanii au fost aliați cu rușii. În 1947 erau prieteni cu Japonia, și dușmani cu ăștia.”, a spus Cristoiu în emisiunea Marius Tucă Show.
După ce Uniunea Sovietică nu a mai existat, NATO ar fi trebuit să dispară, crede Cristoiu. Alianța Nord-Atlantică a devenit acum o povară economică, mai spune jurnalistul.
„În perioada postbelică s-a întâmplat un lucru, Occidentul, adică America și Europa de Vest, s-au confruntat cu un pericol nu rusesc, ci sovietic, comunist. În 1945, când au venit, n-au venit trupe rusești, adică cum sunt acum oamenii. Nu, ci trupe sovietice. Trupe comuniste. Și atunci a apărut pericolul comunist, întruchipat de Uniunea Sovietică. Deci, ei nu se temeau de Stalin, că vin rușii, ci se temeau că vine comunismul și le mănâncă tot. Și atunci s-a făcut o alianță între Statele Unite ale Americii și Occident. Împotriva lor, la rândul ei, Uniunea Sovietică a făcut o alianță și lumea era împărțită în două. În cadrul acestui Război Rece s-au creat NATO și Tratatul de la Varșovia. În 1990, când s-a prăbușit Uniunea Sovietică și tot lagărul din Est, s-a desființat Tratatul. Normal era să desființeze și NATO. Este încă de pe atunci o relicvă. N-are nicio treabă. Și atunci au început să inventeze pentru NATO tot felul de pericole. La ora actuală, pentru Occident, pentru America, NATO este o povară economică.”, a mai declarat Cristoiu.
Istoric NATO
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (sau Alianța Atlantică) este o alianță militară interguvernamentală formată din 32 de state membre – 30 europene și 2 nord-americane. Înființată în urma celui de-al Doilea Război Mondial, organizația implementează Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington, D.C., la 4 aprilie 1949, potrivit wikipedia.org.
NATO este un sistem de securitate colectivă: statele sale membre independente sunt de acord să se apere reciproc împotriva atacurilor din partea terților. În perioada Războiului Rece, NATO a funcționat ca un factor de echilibru față de amenințarea Uniunii Sovietice. Alianța a rămas activă și după dizolvarea Uniunii Sovietice și a Pactului de la Varșovia și a fost implicată în operațiuni militare în Balcani, Orientul Mijlociu, Asia de Sud și Africa. Deviza organizației „o minte neîngrădită în deliberare”.
Sediul general se află la Bruxelles, în Belgia, iar Sediul Central al Forțelor Aliate din Europa se află în apropiere de Mons, în Belgia.
NATO s-a format cu 12 membri fondatori și a adăugat noi membri de 10 ori, cel mai recent când Suedia a aderat la alianță la 7 martie 2024. În plus, NATO recunoaște Bosnia și Herțegovina, Georgia și Ucraina ca membri aspiranți. Extinderea a generat tensiuni cu Rusia, care nu este membru, dar participă la programul Parteneriatului pentru Pace, alături de alte 18 țări. Alte 19 țări sunt implicate în programe de dialog instituționalizat cu NATO.
Membrii fondatori au fost Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii.
NATO și-a văzut primul angajament militar în Războiul din Kosovo, unde a pornit o campanie de 11 săptămâni împotriva statului Serbia și Muntenegru între 24 martie și 11 iunie 1999.
Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, care obligă statele membre să vină în ajutorul oricărui stat membru supus unui atac armat, a fost invocat pentru prima și singura dată după atacurile din 11 septembrie, după care trupe au fost desfășurate în Afganistan sub conducerea ISAF, o misiune condusă de NATO. De atunci, organizația a desfășurat o serie de roluri suplimentare, inclusiv trimiterea de instructori în Irak și asistență în operațiuni împotriva pirateriei.






























Comentează