Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că dejunul de lucru oferit de preşedintele SUA, Donald Trump, ţărilor care alocă 2% din PIB pentru Apărare este un semnal clar de apreciere, subliniind că, din păcate, este vorba de un grup destul de mic.
"Este cu siguranţă şi asta (un semnal tras de Donald Trump pentru ţările care nu alocă 2% pentru Apărare - n.r.), dar cred că este un semnal destul de clar de apreciere pentru cei care alocă 2% pentru Apărare, cel puţin aşa am înţeles noi această abordare şi cu siguranţă va fi o discuţie foarte bună şi în acest cerc, din păcate destul de mic. Suntem un grup relativ mic de ţări care alocă efectiv deja 2% pentru Apărare", a spus şeful statului, înainte de a participa la reuniunea la nivel înalt a NATO, conform AGERPRES.
Cu ocazia dejunului de lucru oferit de preşedintele SUA, Klaus Iohannis a spus că va reitera invitaţia adresată acestuia de a efectua o vizită în România.
"Acum trebuie să vedem lucrurile cu pragmatism, preşedintele Trump este în campanie electorală şi nu cred că putem să ne aşteptăm la o vizită în România înainte de alegerile din SUA, dar probabil după", a spus Iohannis.
Miercuri, după reuniunea NATO la nivel înalt, Klaus Iohannis va participa la dejunul de lucru oferit de preşedintele SUA, Donald Trump, în onoarea şefilor de state care îndeplinesc angajamentul de alocare a 2% din bugetul naţional pentru Apărare.
În cursul zilei de marţi, preşedintele României a fost prezent la recepţiile oferite în onoarea şefilor de stat şi de guvern de către Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham şi de premierul Marii Britanii, Boris Johnson, la reşedinţa din 10 Downing Street.
Iohannis: Suntem un grup relativ mic de ţări care alocă efectiv deja 2% pentru Apărare
București
3°C
Articole Similare

29
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
29

305
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
305

1.558
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.558

63
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
63

5.036
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.036

3.022
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.022

2.258
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.258

3.542
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.542

3.581
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.581

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.491
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.491

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132

725
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
725















Comentează