Forţa naţiunii stă în coeziunea oamenilor, asigurată de sisteme publice şi infrastructură funcţionale, şi în solidaritatea cetăţenilor, uniţi în jurul unor valori şi proiecte comune, apăraţi de legi drepte şi egale pentru toţi, declară preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială, la sărbătorirea a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România.
"Lecţia pe care unirea Dobrogei cu România ne-o transmite nouă astăzi, peste ani, este că forţa naţiunii stă în coeziunea oamenilor, asigurată de sisteme publice şi infrastructură funcţionale, şi în solidaritatea cetăţenilor, uniţi în jurul unor valori şi proiecte comune, apăraţi de legi drepte şi egale pentru toţi", arată şeful statului.
În acest context, afirmă el, este onorată "viziunea şi dăruirea cu care politicienii români ai sfârşitului secolului XIX au gândit şi pus în aplicare un proiect care a condus, în doar trei decenii, la integrarea deplină, politică, economică şi socială a regiunii dintre Dunăre şi Marea Neagră".
Iohannis aminteşte de mesajul adresat dobrogenilor de către Principele Carol, pe 14 noiembrie 1878, despre care spune că "este o chintesenţă a viziunii asupra rolului politicii şi administraţiei publice în transformarea şi dezvoltarea Dobrogei".
Potrivit preşedintelui, "proclamarea unirii Dobrogei cu România de acum 140 de ani ne arată că procesul de unificare a provinciilor istorice româneşti a însemnat şi edificarea unei naţiuni, care crede cu tărie în valorile democraţiei şi în respectarea drepturilor omului".
"Proiectele de infrastructură demarate cu prioritate au contribuit decisiv la dezvoltarea teritoriului dintre Dunăre şi Marea Neagră în deceniile care au urmat câştigării Independenţei de Stat a României. Totodată, au fost puse în practică iniţiative legislative care au urmărit protejarea minorităţilor, asigurarea drepturilor fundamentale şi a armoniei sociale, garantarea proprietăţii, dezvoltarea învăţământului şi obţinerea sustenabilităţii economice a colectivităţilor", menţionează şeful statului.
Iohannis - mesaj de Ziua Dobrogei: Forţa naţiunii stă în solidaritatea cetăţenilor apăraţi de legi drepte şi egale
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

123
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
123

1.281
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.281

2.709
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
2.709

3.574
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
3.574

1.703
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.703

689
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
689

3.308
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.308

1.012
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
1.012

6.049
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
6.049

3.263
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.263

1.765
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.765

168
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
168

38
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
38















Comentează