Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la deschiderea Bookfest, că un eveniment dedicat cărţii reprezintă întotdeauna un prilej de bucurie pentru cititori, un semn de normalitate pentru cultura română, dar şi o dovadă a responsabilităţii faţă de tineri.
"Bookfest continuă tradiţia iniţiativelor precedente şi ne demonstrează că în România există suficienţi cititori, scriitori şi editori care nu şi-au pierdut încrederea în cuvântul scris", a spus Iohannis în deschiderea salonului de carte, potrivit agerpres.ro.
El a precizat că se numără printre cei care cred în "legătura dintre carte, educaţie şi consolidarea democraţiei".
Iohannis, la deschiderea Bookfest: Un eveniment dedicat cărţii e întotdeauna un semn de normalitate pentru cultura română
București
11°C
Articole Similare

860
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
860

58
Oana Țoiu: Transmit gândurile mele de respect și apreciere comunității maghiare din România
58

7.362
Ilie Bolojan ambalează puternic "motorul" economiei: "Se va reduce birocraţia şi vor scădea costurile de conformare"
7.362

3.233
Director responsabil de Orientul Mijlociu, acuzat că era la schi în plină criză a românilor blocați. Andrei Țărnea (MAE): 'Nu eu îi dau concediu'
3.233

3.474
Ciprian Ciucu a ieșit pe teren și trece la amenințări. Nimeni nu scapă: 'Daţi amenzi la agenţii, ministere'
3.474

7.972
Criza carburanților - Șefii OMV merg peste Nicușor Dan
7.972

3.351
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
3.351

2.060
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
2.060

84
Ilie Bolojan de Ziua Maghiarilor: Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre. Forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare
84

11.564
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
11.564

7.690
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
7.690

1.286
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.286

32.018
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
32.018
















Comentează