Fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat joi, la Bistriţa, că aşteaptă ca, în cadrul unei dezbateri anunţate pentru data de 5 decembrie, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) "Marin Drăcea" să ofere "un răspuns clar, corect şi coerent" în legătură cu cifra de 38 de milioane de metri cubi vehiculată ca fiind lemnul tăiat din pădurile României potrivit Agerpres.
"Aşteptăm, aşteaptă opinia publică această dezbatere, şi cei de la INCDS, care au făcut analiza acelor zeci de mii de tabele conţinute în acea analiză a IFN ciclul 2, să vină cu un răspuns clar, corect, coerent şi să clarifice acest volum de 38 milioane de metri cubi, lemn dispărut din pădurile din România. Eu fac precizările conform documentelor pe care le-am avut la nivelul autorităţii publice centrale, nu comentez alte... INCDS 'Marin Drăcea' a afirmat public că acea cifră nu se găseşte în documentul primit de către autoritatea publică centrală din partea dumnealor. O să facă această analiză specialiştii şi, în 5 decembrie, o să vină şi cu lămuriri, pentru că e o analiză pe care ei sunt în măsură să poată să o clarifice. (...) Eu consider că am făcut ceea ce legea spunea că noi trebuie să facem din acest punct de vedere", a declarat Deneş.
Fostul ministru a precizat că a fost informat în data de 31 octombrie de către cei de la INCDS, în calitate de furnizor al datelor din IFN ciclul 2, despre organizarea acestei dezbateri la începutul lunii decembrie.
Deneş spune că tot în data de 31 octombrie, a dispus, printr-o adresă, secretarului de stat care coordonează direcţia de specialitate din cadrul ministerului, să efectueze urgent o analiză, împreună cu specialiştii care sunt în măsură să emită date exacte în această privinţă, şi să prezinte ministrului un raport detaliat în cel mai scurt timp, în legătură cu cifra de 38 milioane de metri cubi.
Fostul ministru al Apelor şi Pădurilor afirmă că rolul său nu era să se ocupe de recepţia studiilor şi analizelor şi că datele primite de la INCDS au fost analizate de către subordonaţii săi.
"Un ministru nu se ocupă de recepţia studiilor şi analizelor, contractate conform legii de autoritate cu diverşi furnizori. În ceea ce priveşte recepţia şi conţinutul analizei ciclului 2 al IFN, fac următoarele precizări: 1. recepţia acestei analize s-a făcut la finele anului 2018 de către o comisie de specialişti silvici din cadrul autorităţii, comisie constituită printr-un ordin de ministru la propunerea direcţiei de specialitate din cadrul autorităţii; 2. conţinutul din această analiză a fost analizat de către direcţia de specialitate în domeniul silvic din cadrul autorităţii, iar, din informările pe care mi le-a transmis secretarul de stat, specialist în domeniul silvic, şi specialiştii din direcţia de specialitate, mi-au confirmat foarte clar că informaţia apărută în spaţiul public, prin care se prezintă cifra de 38 milioane metri cubi de masă lemnoasă care, conform, afirmaţiilor din acest material media, ar reprezenta volumul real de masă lemnoasă dispărut anual, nu se află scrisă în documentul oficial pe care autoritatea, în calitate de beneficiar, l-a primit de la INCDS 'Marin Drăcea', în calitate de furnizor de prestări servicii", a mai spus Ioan Deneş
Ioan Deneş: Aşteptăm un răspuns clar, corect şi coerent al INCDS legat de volumul de lemn tăiat
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

23
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
23

21
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
21

33
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
33

1.486
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
1.486

1.555
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
1.555

2.836
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
2.836

52
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
52

1.087
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.087

1.844
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
1.844

1.107
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.107

3.080
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
3.080

1.637
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
1.637

7.815
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
7.815

















Comentează